Într-o zi, l-a întrebat un frate:

– Părinte Atanasie, unde ai găsit scris să umble călugărul permanent cu capul descoperit?

Şi a răspuns bătrânul: 

– Să te întreb şi eu un cuvânt. Unde ai găsit scris că Hristos a purtat vreodată căciulă pe cap?

Şi îndată fratele, cerându-şi iertare, a tăcut.

Se spunea despre dânsul că noaptea dormea foarte puţin pe un mic scăunel, după exemplul dascălului său. Iar pentru spovedanie îşi alegea pe cei mai aspri duhovnici din Mănăstirile Neamţ, Secu, Sihăstria.

Odată, l-a văzut ucenicul cu care păştea oile că a sărit cu picioarele goale în spini şi i-a zis: 

– De ce ai sărit cu picioarele în spini, părinte Atanasie? 

– Iartă-mă, frate, a răspuns bătrânul. În clipa aceea uitasem de muncile iadului!

Zicea ucenicul către dascălul său: 

– Părinte Atanasie, ce faptă bună trebuie să fac eu ca monah, ca să mă mântuiesc? 

– Toată viaţa ta să ai pe Hristos în minte şi te mântuieşti! a răspuns bătrânul. 

– Dar cum pot avea pe Hristos în minte? 

– Ca să-L putem avea pe Hristos în minte şi în inimă, ne trebuie neîncetata rugăciune şi paza minţii de gândurile rele. Zi mereu rugăciunea lui Iisus, fugi de oameni şi nu te învoi cu mintea la nici un lucru rău. De vei face acestea, Hristos va fi permanent cu tine. 

Alt ucenic a zis bătrânului: 

– Părinte Atanasie, dă-mi un sfat pentru folosul sufletului meu. 

– Ascultă, frate. Adu-ţi mereu aminte ce ai făgăduit la călugărie. Că ceea ce ai jurat cu gura ta, pentru aceea vei da socoteală.

A zis iarăşi ucenicul său: 

– Părinte Atanasie, cât ai umblat cu oile prin munţi, ai întâlnit vreun pustnic? 

– Da, am întâlnit într-un bârlog, la noi în Covasna, un sihastru sfânt. Eram cu fratele meu. După ce i-am făcut metanie, ne-a binecuvântat şi ne-a prevestit: „Să ştiţi că voi amândoi călugări o să muriţi!”

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 598-599)