Trebuie să căutăm către Dumnezeu Însuși, către Persoana Sa, către lucrul cel mai înalt, pentru a da trupului nostru, care înclină către delăsare, un avânt veșnic.

Cum să ne lucrăm mântuirea? Cum să facem ca trupul nostru să devină nestricăcios, să ne izbăvim de sub stăpânirea păcatului și din puterea morții? Iată ce trebuie a fi grija noastră de fiecare clipă, tot mai puternică, tot mai vie. Viața este atât de scurtă, iar țelul atât de înalt, dar atât de îndepărtat. Pentru Biserica Dreptslăvitoare mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea lui.

Datori suntem să învățăm a trăi viața veșnică a lui Dumnezeu Însuși. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul, a ne însuși gândurile și simțămintele lui Hristos, mai cu seamă cele din ultimele clipe ale vieții Sale pământești.

După cădere, omul s-a făcut un câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul. Sămânța pe care Satana a aruncat-o în inima și mintea lui Adam – gândul de a deveni dumnezeu fără Dumnezeu – a pătruns atât de adânc în ființa noastră, încât ne aflăm necontenit sub stăpânirea păcatului.

(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 14)