Avansând de la o virtute la alta, omul înaintează de la o formă de înțelegere la alta. De la cea dintâi virtute, credința, până la cea din urmă, care este dragostea față de toți, se întinde o cărare neclintită: nevoința.

Pe această cale lungă, omul se formează, se transformă și se transfigurează prin harul nevoințelor sale ascetice. În acest mod, el își vindecă ființa de boala păcatului și a necunoașterii, restabilind integritatea persoanei sale, unificându-și și întregindu-și sufletul. Vindecat și redevenit întreg prin forța morală și religioasă a virtuților, omul dă expresie curăției și integrității persoanei sale, mai ales prin curăția și integritatea cunoașterii sale.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, traducere de Prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 74)