O formulă după care se calculează data Sfintelor Paști a fost concepută mai întâi în cadrul Primului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în 325 d. Hr.

Părinţii care au luat parte la Sinodul de la Niceea au adoptat practica alexandrină de calcul a datei Paștilor, care se reducea la următoarele norme:

1. În ceea ce priveşte ziua săptămânală, Paştile se vor serba totdeauna duminica.

2. Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară.

3. Când 14 Nisan (sau prima lună plină de după echinocţiul de primăvară) cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

În „Liturgica generală” a părintelui Ene Braniște citim că data Paştilor creştine depinde de două fenomene astronomice, dintre care unul cu dată fixă, legat de mişcarea Soarelui pe bolta cerească (echinocţiul de primăvară, care cade totdeauna la 21 martie), iar altul, cu dată schimbătoare, legat de Mişcarea de Rotaţie a lunii în jurul Pământului (luna plină de după echinocţiul de primăvară, numită şi lună plină pascală).

Aceasta din urmă face ca data Paştilor să varieze în fiecare an, căci luna plină pascală apare pe cer în unii ani mai aproape de echinocţiu, iar în alţii, mai târziu. Astfel, când luna plină coincide cu echinocţiul (21 martie) şi e o zi de sâmbătă, Paştile poate fi serbat chiar a doua zi, duminică, 22 martie. Aceasta este data cea mai timpurie a Paştilor. Dacă luna plină a avut loc înainte de echinocţiu (20 martie), atunci ea nu e pascală, ci trebuie să o aşteptăm pe cea de după echinocţiu, care va apărea abia peste 29 de zile, adică la 19 aprilie. Dacă aceasta cade într-o luni, Paştile nu poate fi serbat decât în duminica următoare, adică la 25 aprilie. Astfel, aceasta e data cea mai târzie a Paştilor.

Învierea Domnului a fost calculată în acest fel până în anul 1582, când Papa Grigorie al XIII-lea a introdus calendarul gregorian. Această măsură a fost necesară deoarece vechiul calendar iulian întârzia în fiecare an calculul – căci anul astronomic este cu 11 minute mai lung decât anul iulian și, odată la 128 de ani se mai acumulează încă o zi.

Pe 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea îndreaptă eroarea, suprimând zilele cu care rămasese în urmă anul calendaristic (5-14 octombrie) şi restabilind echinocţiul de primăvară la 21 martie. Mai apoi, calendarul gregorian a fost acceptat de toate ţările occidentale, Biserica Ortodoxă Română adoptându-l în anul 1924. Unele Biserici Ortodoxe nu au pus în aplicare această hotărâre și, de aceea, Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează, în continuare, calendarul neîndreptat.

Pentru a înlătura dezacordul acesta dintre diferitele Biserici ortodoxe și pentru a menține o unitate ortodoxă în serbarea Paștilor, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit, în anul 1927, ca Paştile să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după pascalia stilului vechi, adică în același timp cu Bisericile rămase la calendarul neîndreptat.

Cu toate că sărbătorim Paștile cu toții în aceeaşi duminică, Praznicul este numerotat diferit în cele două calendare întrebuinţate azi în creştinătatea ortodoxă, din cauza celor 13 zile cu care calendarul neîndreptat a rămas în urmă.

Așadar, data la care sărbătorim Paştile depinde de echinocţiul de primăvară, care cade mereu la 21 martie şi de luna plină de după acest echinocţiu. Luna plină variază şi, de aceea, data Paştilor este alta în fiecare an.

***

Până în anul 2030, vom sărbători Paștile în următoarele zile:

2025 - 20 aprilie
2026 - 12 aprilie
2027 - 2 mai
2028 - 16 aprilie
2029 - 8 aprilie
2030 - 28 aprilie