Am întrebat odată pe careva dintre cei mai încercați, rugându-l să-mi spună cum se dobândește prin ascultare smerenia. Iar el zise: Chiar dacă ascultătorul recunoscător ar învia morți, chiar dacă ar dobândi lacrimi, chiar dacă s-ar izbăvi de războaie, el socotește în chip neîndoielnic că acestea le-a făcut rugăciunea părintelui său duhovnicesc. Astfel el rămâne străin de închipuirea deșartă de sine. Căci cum se va mândri cu acelea, cel ce spune că le-a făcut prin ajutorul părintelui și nu prin sârguința sa?

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara, cuv.4, cap.48, în Filocalie, vol. IX, p. 108)