Pe cel molipsit de „părere”, Domnul îl mustră în felul următor: „Tu zici: sunt bogat şi m-am îmbogăţit, şi de nimic nu am nevoie ! Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi sărman şi orb şi gol”( Apocalipsa 3, 17). Domnul îl sfătuieşte pe cel înşelat să se pocăiască; îl îmbie să cumpere, de la nimeni altcineva decât de la Domnul Însuşi, cele ce sunt de neapărată trebuinţă, în care se alcătuieşte pocăinţa (Apocalipsa 3, 18). Aceste „cumpărături“ sunt cu adevărat trebuincioase: fără de ele nu este mântuire. Nu este mântuire fără de pocăinţă, iar pocăinţă primesc de la Dumnezeu doar aceia care pentru primirea ei, îşi vor vinde toată averea lor, adică se vor lepăda de tot ce şi-au însuşit prin „părere”.

Cei molipsiţi de înşelare prin „părere” pot fi întâlniți foarte adesea. Oricine nu are duh înfrânt, cel care își recunoaşte vreun fel oarecare de vrednicie si de merite, oricine nu tine neabătut învățătura Bisericii Ortodoxe, ci judecă în ce priveşte oarecare dogmă sau predanie după cum îl taie pe el capul sau după învăţăturile celor de altă lege, se află în această înşelare. Cât este de mare înşelarea cuiva se poate vedea după mărimea rătăcirii şi a stăruinţei sale în rătăcire. Neputincios este omul! Tot timpul se furişează în „părerea” într-unul din chipurile sale şi, dând, „eu-ului” nostru, alungă de la noi harul Dumnezeiesc.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Mănăstirea Piatra-Scrisă, p. 85)