Să nu ne semeţim asupra nimănui, să ne aducem aminte totdeauna de păcatele noastre şi să iubim pe toţi semenii noştri, până la unul, fiindcă nu ştim cum este inima lor înaintea lui Dumnezeu. Vieţile sfinţilor ne arată că au fost tâlhari care au săvârşit mulţime de omoruri, iar după aceea, sub înrâurirea harului lui Dumnezeu, au încetat deodată, şi-au coborât mâinile însângerate şi au intrat cu capul adânc plecat în mănăstire, unde s-au pocăit ani îndelungi aşa cum noi nu ştim să ne pocăim – iar Domnul a primit pocăinţa lor şi i-a îndreptăţit cu desăvârşire în aşa fel că au primit chiar darul facerii de minuni. Şi atunci, cum vom cuteza noi să ne semeţim asupra celor care se vor pocăi, poate, şi vor primi de la Atotputernicul Dumnezeu iertarea tuturor păcatelor? Căci numai pocăinţa adâncă ne curăţeşte înaintea lui Dumnezeu.

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 10)