curăție

Primul pas spre vindecarea de patima desfrânării

Curăţia este o stare a inimii la care se ajunge prin înfrânarea poftelor trupeşti şi prin refuzarea ispitelor ce vin prin gânduri şi dorinţe. Patima desfrâului îl asaltează pe om din tinereţe şi nu se stinge decât atunci când vor fi înfrânate celelalte vicii. De aceea, lupta împotriva desfrânării se dă pe două fronturi, adică în trup şi în suflet.

Să ne grăbim să umplem inima copilului cu bunătate

Când sufletul se va învârtoşa şi se va înăspri, cele primite în copilărie vor putea să-l cureţe şi să-l mântuiască. De aceea, este bine să ţinem copilul cât mai aproape de Biserică; aceasta îi va umple sufletul întreaga viaţă. 

Pentru liniște sufletească, avem nevoie să trăim curat

Sufletul liniştit este acela care face voia lui Dumnezeu în chip smerit şi cumpătat: nici mai devreme, nici mai târziu, nici mai mult, nici mai puţin. Căci Domnul Care a poruncit ştie adevărul şi numai atunci facem bine, când facem întocmai cum ne-a spus. Cât de minunat ajunge să vadă totul acela care se curăţeşte mereu!

Minunea Maicii Domnului ‒ Două tinere primesc daruri din Cer, pentru rugăciunile mamei lor

Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de Sfânta icoană spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-a întors la casa lor.

„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”

Ochi este numită aici mintea, iar trup întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric.

Între lume şi simţuri, în căutarea adevărului

Nu alerga, suflete al meu, fiindcă e specifică simţurilor alergarea. Slujitorii şi robii aleargă, dar stăpânul rămâne liniştit şi în pace. Iată, în acel colţ de pace adâncă şi curăţie feciorelnică rămas înlăuntrul tău, ochiul tău cel mai înainte de veci s-a deschis. 

Smerenia, singura cale către mântuire

Mult mai plăcut şi mai iubit lui Dumnezeu este păcătosul smerit, decât dreptul mândru.

Curajul suprem al creștinului – dezgolirea sufletului prin spovedanie

Mărturisindu-mi păcatele, aveam senzaţia că arunc afară toată otrava, toţi şerpii veninoşi cuibăriţi din co­pilărie în sufletul meu. La urmă l-am scos şi pe balaurul cel mare: aşa numeam eu păcatul meu cel mai greu. În tot timpul spovedaniei plângeam în hohote. Înge­nuncheat şi încovoiat sub epitrahil, mi se părea că mă aflu, ca şi fiul risipitor, la picioarele Tatălui Ceresc, întors dintre porci, plin de ruşine şi de zdrenţe.

Domnul cercetează dorurile inimii şi ştie pentru ce vă rugaţi

Voi să vă deschideţi mâinile către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Să-l faceţi pe cel pentru care vă rugaţi una cu voi înşivă. Domnul cunoaşte ce îl chinuieşte în adânc pe acela şi, văzând iubirea voastră, grăbeşte spre ajutor. 

Putem „vaccina” copiii împotriva păcatelor?

Trebuie să înţelegem un fapt amar: copiii noştri vorbesc deja pe altă limbă, ei au primit deja ideologia noii ere la un nivel subconştient, însă adesea foarte adânc. Cum aşa? Foarte simplu: din mediul înconjurător, din permanenta reclamă agresivă de pe stradă, de la televizor, din mijloacele de transport în comun, care e construită pe principiul hipnozei; din permanenta vulgaritate care se vede peste tot.

Pagini