Ascultarea – uşă a dragostei către Dumnezeu

Ascultarea s-a cunoscut a fi întâia bunătate dintre toate faptele bune cele înce­pătoare pe care cineva trebuie să o aibă, ca una care leapădă părerea de sine şi astfel năs­când nouă smerita cugetare.

Ascultarea s-a cunoscut a fi întâia bunătate dintre toate faptele bune cele înce­pătoare pe care cineva trebuie să o aibă, ca una care leapădă părerea de sine şi astfel năs­când nouă smerita cugetare. Drept aceea, ce­lor ce o suferă pe ea cu dulceaţă, ea li se face uşă a dragostei către Dumnezeu. Pe aceas­ta lepădând-o Adam, a alunecat în adâncul tartarului; pe aceasta îndrăgind-o Domnul, întru cuvântul [pricina] iconomiei [mântui­rii], a ascultat de Părintele Său până la Cruce şi la moarte – iar întru acestea nu S-a făcut întru nimic mai prejos decât măreţia Lui –, ca, dezlegând prin ascultarea Sa vina neascultării omeneşti, să întoarcă întru fericita şi veşnica viaţă pe cei ce trăiesc cu ascultare. Deci se cuvine ca mai întâi pentru aceasta să ne sârguim noi, cei ce am primit asupră-ne lupta împotriva părerii de sine a [îngâmfă­rii] diavolului; căci aceasta ne va arăta nouă (celor ce ne apropiem) în chip nerătăcit toate cărările faptelor bune.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 95)

De la același autor

Ultimele din categorie