Când te rogi lui Dumnezeu cu rugăciuni cunoscute, intrate în obişnuinţă, spune din toată inima: Doamne! Tu eşti mereu unul şi acelaşi. Inima mea se schimbă şi se răceşte, faţă de cuvintele rugăciunilor, deşi ştiu că puterea lor rămâne veşnic neschimbată, după cum şi Tu eşti veşnic Acelaşi.

Când te rogi lui Dumnezeu, vorbeşti cu El faţă către faţă. Deci, caută să vorbeşti cu el ca şi cu un împărat, ochi în ochi; vorbeşti şi cu împărăteasa cerească, Maică, ca şi cu o fiinţă vie şi de asemenea cu arhanghelii, cu sfinţii, ochi în ochi; în acest răstimp inima ta să nu se abată către nimic lăturalnic şi să nu se lipească de nimic, fiindcă, spune-mi, rogu-te: când vei începe să vorbeşti cu un împărat sau o împărăteasă, îţi vei îngădui oare să te ocupi atunci de ceva lăturalnic, lipsit de importanţă, de pildă să te uiţi pe fereastră la trecători sau să cercetezi obiectele din încăpere? N-ar fi, oare, aceasta o extremă ofensă adusă majestăţii imperiale? Am putea noi, oare, vorbind cu Domnul, să facem aşa ceva sau şi mai rău?

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 380)