Ce fel de inimă are nevoie cuvântul virtute?

Nu însă pe tot omul îl trezeşte la umilire un lucru spus duhovniceşte şi care are ascunsă într-însul putere mare. Cuvântul despre virtute are nevoie de o inimă, care să fie goală de pământ şi de orice vorbă pământească.

Fiecare obişnuieşte să alerge spre rudele sale. Şi sufletul, având părtăşie cu Duhul, dacă aude vreun cuvânt, care are ascunsă în el putere duhovnicească, trece cu tot focul de partea Duhului. Nu însă pe tot omul îl trezeşte la umilire un lucru spus duhovniceşte şi care are ascunsă într-însul putere mare. Cuvântul despre virtute are nevoie de o inimă, care să fie goală de pământ şi de orice vorbă pământească. Iară gândul unui om, a cărui minte se osteneşte în cugetarea celor trecătoare, lucrurile virtuţii nu-l trezesc, să dorească şi să caute împlinirea acelor lucruri.
 
Dezlipirea de cele trupeşti ne călăuzeşte, odată cu ivirea ei spre lipirea cea către Dumnezeu, deşi de multe ori, în economia harului, legătura cu Dumnezeu a fost înainte de dezlipirea de lume, precum dorinţa ascunde altă dorinţă. Rânduiala cea obişnuită a Providenţei este alta, decât rânduiala cea de obşte a oamenilor. Tu însă păzeşte rânduiala cea de obşte. Iară dacă Harul o ia înainte, asta e treaba Lui (n-ai ce-i face, dacă însă n-o ia înainte, atunci tu călătoreşte în calea tuturor oamenilor, pe care ei merg după pilda primirii şi suie-te la înălţimea turnului duhovnicesc.
 
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 30)
 

De la același autor

Ultimele din categorie