În cele din urmă, urmează-I lui Hristos!
Trudește neîncetat asupra sufletului tău, ca și cum ai face-o asupra țarinii tale celei mai roditoare – care, tocmai pentru că este cea mai rodnică, e și cel mai ușor acoperită de buruiană.
Nu este ușor a-I urma dintr-o dată lui Hristos. Mai întâi urmează-i pe oamenii buni din satul tău. Aceasta să-ți fie cea dintâi treaptă. Apoi urmează-i pe oamenii sfinți din neamul tău. Aceasta să-ți fie a doua treaptă. Apoi urmează-i pe cei mai mari sfinți ai Bisericii. Aceasta să-ți fie a treia treaptă. În cele din urmă, urmează-I lui Hristos. Aceasta este vârful unde nu se poate ajunge dintr-o singură săritură, făcută tocmai de jos.
Trudește neîncetat asupra sufletului tău, ca și cum ai face-o asupra țarinii tale celei mai roditoare – care, tocmai pentru că este cea mai rodnică, e și cel mai ușor acoperită de buruiană. Toate strădaniile tale, cele din afară și cele din lăuntru, să fie închinate sufletului – căci numai pe el îl poți izbăvi de potopul morții.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București, 2009, p. 144)