Sfântul Ioan Scărarul spune în Cuvântul despre isihie: „În trapeza bunei obști se află întotdeauna un câine oarecare, ce încearcă să răpească din ea o bucată de pâine, adică sufletul, iar apoi fuge, ținându-l în gură, și îl mănâncă într-un loc însingurat” (Cuvântul 27).

În cuvântul despre ascultare, acest povățuitor al monahilor zice: „Celor aflați în ascultare, diavolul le sădește pofta unor virtuți peste putere; iar pe cei din liniștire îi îndeamnă la nevoințe nepotrivite lor. Cercetează mintea ascultătorilor necercați și vei afla acolo gânduri născocite din amăgirea de sine: vei găsi acolo dorința de liniștire și postire nemăsurată, de rugăciune neîmprăștiată, de cea mai deplină lipsă de slavă deșartă, de necontenita pomenire a morții, de neîncetata străpungere a inimii, de desăvârșită nemâniere, de tăcere adâncă, de curăție covârșitoare.

Aceștia amăgindu-se, au sărit în zadar (din viața de obște în însingurare adâncă), fără a avea, în sine, ca începători, sus-pomenitele virtuți, din osebita iconomie a lui Dumnezeu: vrăjmașul i-a învățat să tindă spre aceste virtuți mai înainte de vreme, ca să nu le primească pe ele la vremea lor. Amăgitorul (diavolul) fericește înaintea celor ce se liniștesc iubirea de străini a ascultătorilor, slujirea lor, iubirea de frați, împreuna-viețuire, îngrijirea celor bolnavi, ca să-i facă și pe aceștia lipsiți de răbdare, ca și pe cei dintâi” (Cuvântul 4). (Sfântul Ioan Scărarul)

(Despre înșelare, Editura Egumenița, 2010, p. 20)