„Sfânta frumuseţe” a fiinţei omului este revelată într-o inimă curată şi cu cât mai mult omul întreţine această sfântă frumuseţe înlăuntrul său, cu atât mai mult va vedea unul ca acesta frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Aceasta arată faptul că cunoaşterea de sine reprezintă calea cea mai bună de a ajunge la o cunoaştere adevărată a naturii şi a lumii materiale în general. „Cel ce se supune pe sine lui Dumnezeu”, spune Sfântul Isaac, „este aproape de a avea puterea să supună sieşi toate lucrurile. Celui ce se cunoaşte pe sine i se dă să cunoască toate lucrurile, fiindcă cunoaşterea de sine este plinătatea cunoaşterii tuturor lucrurilor”. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 71)