Fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire

Cuvinte duhovnicești

Fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire

    • tânăr cu fața spre Catedrala Mitropolitană din Iași
      Fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire / Foto: Oana Nechifor

      Fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire / Foto: Oana Nechifor

„Deșartă este mântuirea omului” zice psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu.

De-ar face omul toate bunătățile și chiar de s-ar da și la moarte pentru apărarea dreptății, însă fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire. „A Domnului este mântuirea și peste poporul Său binecuvântarea Sa”, cum zice Prorocul David în Psalmi. Și iarăși: de ar săvârși cineva toate răutățile din lume, însă dacă nu-și pierde nădejdea în Dumnezeu și dacă aleargă la pocăință, tot se mântuiește.

„Deșartă este mântuirea omului” zice psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite păcate și se rănește de ele. Deci, noi singuri, oricâte bunătăți și oricâte nevoințe am face, nu suntem în stare să ne vindecăm și să dobândim nevinovăția. Darul lui Dumnezeu împlinește toate lipsurile noastre și ne vindecă spre mântuire.

(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura „Lumină din Lumină”, București, 2006, p. 347)