Doar o flacără curată a candelei sufletului se înalţă spre faţa Ta, Doamne!

Nu mă plâng de moarte, o Dumnezeule Viu, nu mi se pare ceva trist. Ea este o grozăvie pe care omul şi-a creat-o sieşi. Mai puternic decât orice de pe pământ, moartea mă împinge spre întâlnirea cu Tine.

Printre candelele stinse ale prietenilor mei, şi candela mea se stinge. „Nu fi prost”, îmi reproşez mie însumi, „şi nu regreta că această candelă a ta se stinge. Îţi iubeşti prietenii atât de puţin aşa încât ţi-e teamă să-i urmezi? Nu regreta că arde candela cu flacără joasă, ci că lasă în urmă o lumină obscură şi neclară”.

Sufletul meu s-a obişnuit să-mi părăsească trupul în fiecare zi şi în fiecare noapte, şi să se extindă până la limitele universului. Când face acest lucru, sufletul meu simte de parcă sorii şi lunile înoată peste el întocmai precum lebedele înoată pe lacul meu. El străluceşte printre sori şi întreţine viaţa pe planetele din jurul pământului. El susţine munţii şi mările; el controlează tunetul şi vânturile. El umple cu totul ziua de Ieri, de Azi şi de Mâine. Şi el se întoarce la adăpost într-o locuinţă strâmtă şi dărăpănată pe una dintre acele planete ale pământului. El revine în trupul pe care el încă, pentru încă un minut sau două, îl numeşte al său, şi care se leagănă ca umbra sa printre dâmburi de morminte, printre cârduri de fiare, printre urlete de nădejdi mincinoase.

Nu mă plâng de moarte, o Dumnezeule Viu, nu mi se pare ceva trist. Ea este o grozăvie pe care omul şi-a creat-o sieşi. Mai puternic decât orice de pe pământ, moartea mă împinge spre întâlnirea cu Tine.

Am avut un alun în faţa casei mele şi moartea mi l-a răpit. Am fost mânios pe moarte şi am blestemat-o spunând: „De ce nu m-ai luat pe mine, un animal nesătul, în loc de ceva fără de păcat?”. Dar acum mă gândesc la mine de parcă aş fi mort, şi lângă alunul meu. O, Dumnezeul meu Nemuritor, priveşte cu milă spre o candelă care se stinge şi curăţeşte-i flacăra. Fiindcă doar o flacără curată se înalţă spre faţa Ta şi intră în ochiul Tău, cu care Tu priveşti spre întreaga lume.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 46-47)

De la același autor

Ultimele din categorie