Dacă inima îţi rămâne nepocăită, cugetul mândru, dacă nu crezi în veacul ce va să fie, dacă nu te temi de judecată, atunci foloseşte cu tine judecata. Este ca un doctor plin de grijă şi iubitor de oameni, care mai întâi încearcă să desumfle buboiul cu spălături şi prişniţe uşoare; dar când vede că umflătura dă junghiuri, nu cedează şi rămâne tare, lasă la o parte uleiul şi tratamentul cel fără dureri şi alege folosirea bisturiului. Dumnezeu foloseşte milostenia cu cei ce se pocăiesc, dar foloseşte judecata cu cei îndărătnici.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, omilia la Psalmul XXXII, III, în col. PSB, vol. 17, pp. 250-251)