Dumnezeu, ca un părinte iubitor, uneori ne iartă, alteori ne pedepsește, ca oricum să găsească un mijloc pentru însănătoşirea sufletului nostru. Și un doctor, când îngrijeşte pe un bolnav, nu-l ţine nici mereu nemâncat, nici nu-l lasă să mănânce cât vrea ca nu cumva mâncarea prea multă să dea naştere la febră şi să-i mărească boala, iar nemâncarea să-l slăbească şi mai mult, ci face tot ce trebuie gândindu-se la puterea bolnavului şi-i dă cu grijă doctoriile. Tot aşa şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, cunoscând folosul fiecăruia dintre noi, uneori ne lasă să ne meargă bine, alteori ca să ne încerce aduce peste noi încercări. De suntem virtuoşi, prin năvala încercărilor ajungem mai străluciţi şi atragem asupra noastră mai multă bunăvoinţă; de suntem păcătoşi şi primim cu mulțumire năvala încercărilor, aruncăm de pe noi sarcina cea grea a păcatelor şi dobândim multă iertare.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la facere, omilia XL, în PSB, voli. 22, p. 76)