Toate grozăviile exterioare de care se teme omul se află, de fapt, în interiorul său

Cine nu s-a speriat niciodată de sine însuși, acela nu știe ce este frica. Pentru că toate grozăviile din afară de care se teme omul se află în lăuntrul lui, și încă într-un chip neîmblânzit.

Cine nu s-a speriat niciodată de sine însuși, acela nu știe ce este frica. Pentru că toate grozăviile din afară de care se teme omul se află în lăuntrul lui, și încă într-un chip neîmblânzit.

Se află în noi un hău peste care, aplecându-se cândva, omul rămâne uimit și îngrozit până la moarte. Toate lumile pot încăpea în acest hău, fără să-l umple. Și cu toate numele date de noi acestui rău: suflet, minte, voință, simțuri, afecte, patimi, om lăuntric, conștiință – hăul rămâne negrăit, nedeslușit și nenumit. Omul se întinde până unde se întinde foamea lui. Limita unui sălbatic este cea a privirii ochilor săi. Limita unui om cu înălțime duhovnicească se întinde dincolo de marginile întregii lumi. Dacă întregul cosmos s-ar preface într-o masă, cu toate darurile lui întinse pe această masă, omul duhovnicesc se va ridica flămând de la ea.

Căci tot acest cosmos împodobit ca o masă de nuntă este despărțit de Dumnezeu pentru cei săraci duhovnicește. El nici nu există pentru a sătura foamea, ci pentru a o stârni. Cum poate el astâmpăra foamea unui om duhovnicesc? Cum poate el sătura pe cel căruia îi și stârnește foamea?

(Sfântul Nicolae VelimiroviciGânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 23)

De la același autor

Ultimele din categorie