„I-a căzut cu tronc la inimă”, se spune când în relaţia dintre două persoane, situate pe trepte diferite, una – cea mai puternică – oferă protecţie celei mai slabe.

Cel ce s-a învrednicit de protecţia celui mai mare, căzându-i aceluia cu tronc la inimă, îşi dă seama de aceasta şi, prin reciprocitate, caută să-i fie aproape de inimă.

Aşa se întâmplă şi între Dumnezeu şi cei ce-L slujesc din toată inima: inima acestora este întotdeauna aproape de Dumnezeu şi Dumnezeu este aproape de inima lor. Aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori se roagă creştinul. Să fim aproape de Dumnezeu cu inima când ne rugăm. Aceleaşi relaţii bune, sincere, pe care căutăm să le avem cu oamenii, se cuvine să le avem şi cu Dumnezeu.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 50)