Fără credinţa în Dumnezeu, nici robia n-o poţi îndura şi nici libertatea n-o poţi menţine.

Pe porţile oricărei ţări creştine ar fi trebuit scrise cu litere mari cuvintele Apostolului Pavel: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji tru­pului, ci slujiţi unul altuia prin iubire”. (Galateni 5,13)

Aşadar, conform învăţăturii creştine, scopul libertăţii este slujirea lui Dumne­zeu şi a apropiaţilor, o slujire din dragoste. Iar robia este o slujire a stăpânului, dar nu o slujire de bunăvoie, ci prin constrângere, fără demnitate personală şi fără răspundere.

Cu cât libertatea e mai multă, cu atât trebuie să fie mai mari slujirea fiecăruia şi responsabilitatea fiecăruia. Iar sufletul omului se desăvârşeşte şi se apropie de Dumnezeu. Şi Fiul Omului a venit nu pentru a fi slujit, ci ca să slujească.

(Nicolae Velimirovici, Tărâmul inaccesibil, Editura Cathisma, București, 2007, p. 83)