Sunt, sunt destui. Dacă n-ar fi, s-ar stinge mândrul soare: fiindcă la ce să lumineze o candelă aşa de scumpă unei simple menajerii?

Mi-ar trebui multă hârtie ca să aştern în scris pildele minunate de adevăraţi creştini  pe care i-am întâlnit eu însumi în viaţa mea - iar ţie, multă vreme ca să le citeşti şi să-ţi îndulceşti sufletul. Deocamdată, cercetează-te pe tine însuţi în oglinda acestei singure pilde: Eram anul trecut în Maciva. Aşteptam trenul într-o staţie mică, când am văzut o ţărancă bătrână lângă şine. Faţă bătrânească ofilită, dar luminată cu acea minunată strălucire de taină ce se vede adeseori pe feţele oamenilor duhovniceşti. Am întrebat:

- Pe cine aştepţi, soro?

- Păăăi, pe cine mi-a trimite Domnul, zise ea.

Continuând discuţia, am aflat următorul lucru: ea vine zilnic în staţie să vadă de nu se află vreun călător sărac, care să aibă trebuinţă de hrană şi de gazdă - şi când se află vreunul de acest fel, îl primeşte cu bucurie ca pe un trimis al Domnului şi îl duce la casa ei, ce se află un kilometru mai încolo.

Am mai înţeles din discuţie că citeşte Sfânta Scriptură, şi merge la biserică la slujbe, şi posteşte, şi ţine toată legea lui Dumnezeu. Mai apoi, vecinii ei ne-au spus că femeia e o adevărată sfântă.

În cele din urmă, am încercat să laud evanghelica ei dragoste de străini - însă mai înainte de a-mi termina cuvântul, a suspinat zicând:

Oare nu suntem noi oaspeţii Lui în fiecare zi, întreaga viaţă?

- Şi lacrimi prinseră a-i străluci în ochi.

O, milostiv şi dulce suflet al poporului! Tânărul meu prieten, dacă te numeşti învăţător al poporului, poţi rămâne deseori de ruşine; dar de te vei numi ucenic al poporului, nu vei rămâne de ruşine niciodată. Sfânta milă Dumnezeiască să te lumineze!

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Ed. Sophia, București, 2002, pp. 25-26)