Mândria deghizată în smerenie

Smerenia harică este nevăzută, după cum ne­văzut este Dumnezeu, Dătătorul ei. Ea este as­cunsă de tăcere, de simplitate, de sinceritate, de naturaleţe, de libertate. Smerenia mincinoasă este întotdeauna artifi­cială la arătare: ea îşi face, cum s-ar spune, „pu­blicitate”.

Foamea şi setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii sărăciei duhului; plânsul arată smerenia, e glasul ei. Lipsa plânsului, saturarea cu sine însuşi şi desfătarea de propria stare părut duhovnicească dau în vileag mândria inimii.

Teme-te că pentru plăcerea deşartă, amăgitoa­re, vei moşteni nenorocirea veşnică, făgăduită de Dumnezeu pentru cei ce se satură acum în chip samavolnic, împotriva voii lui Dumnezeu.

Slava deşartă şi odraselele ei – plăcerile du­hovniceşti mincinoase – urzesc, lucrând în sufle­tul nepătruns de pocăinţă, o nălucă a smereni­ei. Această nălucă înlocuieşte în suflet smerenia adevărată. Năluca adevărului, punând stăpânire pe casa sufletului, Îi închide Adevărului însuşi toate intrările în aceasta.

Vai, suflete al meu, templu de Dumnezeu zidit al adevărului! Primind în tine năluca adevă­rului, închinându-te minciunii în locul Adevărului, tu devii capişte păgânească!

În capişte e aşezat un idol: păruta smerenie.

Păruta smerenie este cel mai groaznic fel al mândriei. Cu greutate este izgonită mândria, chiar şi atunci când omul şi-o recunoaşte – însă cum o va izgoni atunci când ea i se pare smerenie? (...)

Smerenia mincinoasă îl orbeşte pe om într-aşa un hal, încât îl sileşte nu numai să creadă despre sine și să le dea de înţeles celorlalţi că este smerit, ci să şi spună pe faţă asta, s-o propovăduiască în gura mare. Cumplit ne batjocoreşte minciuna atunci când noi, amăgiţi de ea, o luăm drept adevăr!

Smerenia harică este nevăzută, după cum ne­văzut este Dumnezeu, Dătătorul ei. Ea este as­cunsă de tăcere, de simplitate, de sinceritate, de naturaleţe, de libertate. Smerenia mincinoasă este întotdeauna artifi­cială la arătare: ea îşi face, cum s-ar spune, „pu­blicitate”.

Smerenia mincinoasă iubeşte scenele: prin ele amăgeşte şi se amăgeşte. Smerenia lui Hris­tos este îmbrăcată în cămaşă (v. Ioan 19, 24), în cel mai simplu dintre veşminte: acoperită de această haină, ea nu este recunoscută şi nu este băgată în seamă de oameni. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 127-129)

De la același autor

Ultimele din categorie