Cei care dau semenilor lor înfometaţi sau lipsiţi pâine sau bani cu părere de rău, cu ochi viclean şi cu inimă nesătulă, fac ca şi cum ar pune otravă în pâinea pe care le-au dat-o sau în milostenia făcută, deşi otrava rămâne nevăzută, fiind doar una sufletească. Dacă dai ceva, trebuie să o faci cu dragoste, cu respect faţă de persoana aproapelui, de bunăvoie, cu bucurie, fiindcă iubirea cere bucurie; te bucuri atunci când ajuţi pe cineva pe care îl iubeşti. Milostenia dată în silă nu face doi bani, fiindcă de fapt partea materială a milosteniei nu-ţi aparţine, ea vine de la Dumnezeu, omului îi rămâne doar să o împartă şi să o facă din toată inima. De aceea multe milostenii rămân aproape fără folos, fiindcă au fost date în silă, cu părere de rău, cu lipsă de respect faţă de persoana aproapelui.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p.129)