Însă daţi milostenie din ceea ce este înlăuntrul vostru, şi toate vor fi vouă curate (Luca 11,41). Acum întrebi: ce înseamnă cuvintele acestea?
În ele este vorba de inima milostivă, ce mişcă mâinile spre milostenie. Dumnezeu, Care vede inimile, primeşte doar o astfel de milostenie. Dacă inima este rea şi nemilostivă, degeaba dă mâna: Dumnezeu leapădă acel dar. Pe oameni îi poţi înşela dăruind cu mâna, dar pe Dumnezeu niciodată. Dacă inima este necurată, necurat e şi darul, oricât de mare ar fi. Din inimă necurată curg gânduri necurate şi pofte necurate, murdărind toate faptele din afară ale omului, oricât de bune şi curate ar părea ele. La ce bun să speli mâinile când necurăţia inimii le face mereu murdare? Dacă o casă este plină pe dinăuntru de gunoi şi împuţiciune, ce folos să cureţi şi să împodobeşti uşile şi ferestrele? Uşile şi ferestrele pot fi oricât de curate: asta nu poate micşora câtuşi de puţin necurăţia din ele... Până şi mâinile cele mai murdare sunt curate față de o inimă necurată.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2008, p. 22)