Ochii mei...

Vederea este pipăire mai subţire decât pipăirea mâinilor, dar mai groasă decât pipăirea imaginaţiei şi a minţii.

Primul organ al simţurilor care ne întâmpină este cel al vederii. El este numit de către cercetătorii firii [omeneşti] „simţul cel împărătesc”, iar de teologi „cel care se supune Duhului dumnezeiesc” şi „rudenia minţii”. Înţelepciunea populară zice: „Ochii sunt mai credincioşi decât urechile”. Ochii sunt cele două făclii ale trupului -după cuvântul Domnului (Mt 6, 22). Astronomii îi numesc cei doi luminători ai feţei, iar filosofii - primii doi furi ai păcatului. Un înţelept îi numeşte cele două ventuze ale sufletului pe care acesta, întocmai ca o caracatiţă, le întinde şi ia de departe cele ce îi plac.

Sau, ca să-l citez pe Marele Vasile, ochii sunt cele două mâini fără trup cu care sufletul le apucă pe cele văzute pe care le iubeşte şi sunt departe, iar cele pe care nu le poate apuca cu mâinile (mai ales ochii cei frumoşi), pe acestea le apucă iarăşi cu ochii şi le dobândeşte. Vederea este pipăire mai subţire decât pipăirea mâinilor, dar mai groasă decât pipăirea imaginaţiei şi a minţii, după cum spune Sfântul Vasile în Cuvântul pentru feciorie: „Printr-o oarecare pipăire şi vedere îl amăgeşte pe suflet către dulceaţă prin aruncarea ochilor şi, ca şi cu nişte mâini netrupeşti, se atinge de cele dorite de departe. Iar acelea de care nu se poate atinge cu mâinile trupului le cuprinde pătimaş prin aruncarea ochilor.”

De la ochii aceştia taie, deci, imaginile şi frumuseţile acelor trupuri care îndeamnă sufletul la îndrăgiri urâte şi necuvioase. Căci ai auzit zicând pe Marele Vasile: „Ochii să nu se desfete cu spectacolele prosteşti ale scamatorilor sau cu privirea trupurilor, care leagă în suflet ghimpele plăcerii” (P.S.B. 17, Omilia XXII către tineri, p. 578, ed. 1986).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 122)

De la același autor

Ultimele din categorie