Petic nou la haina veche
Aşa cum peticul cel nou îndată se desprinde de haina cea veche, mărind numărul jalnicelor zdrenţe, tot astfel şi păcătoşii cei vechi leapădă noua învăţătură a Domnului, deschizând rănile cele vechi, mai puroinde şi mai grave decât au fost mai înainte ca ele să fie descoperite.
Peticul cel nou la haina cea veche. Această expresie desemnează metoda înnoirii de faţadă, necreştine, atunci când omul se schimbă doar pe dinafară, croindu-şi în parte ceva nou, însă înlăuntrul său nu se schimbă şi rămâne la fel ca înainte.
Aceasta se referă la toţi cei care caută să-şi îndrepte starea lor prin „cârpeala cea veche”, în loc să se înnoiască pe sine smerindu-se prin Mântuitorul Hristos.
Aşa cum peticul cel nou îndată se desprinde de haina cea veche, mărind numărul jalnicelor zdrenţe, tot astfel şi păcătoşii cei vechi leapădă noua învăţătură a Domnului, deschizând rănile cele vechi, mai puroinde şi mai grave decât au fost mai înainte ca ele să fie descoperite.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Simboluri şi semne, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 57)
Unii apucă pe o cale greșită pentru că n-are cine să-i ajute. Însă Dumnezeu nu-i lasă!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro