Rugăciunea inimii şi a minţii
Nu este altă armă mai puternică în cer şi pe pământ, decât chemarea cea sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.
Sfântul Ioan Carpatiul zice că atunci când rostim rugăciunea lui Iisus, adică Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, la fiecare chemare a Sfântului Său Nume Domnul ne răspunde în chip tainic: Fiule, iertate să-ţi fie păcatele tale!, iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice că oricât de păcătoşi am fi noi, rugăciunea aceasta ne curăţeşte când o zicem din inimă. Nu este altă armă mai puternică în cer şi pe pământ, decât chemarea cea sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos. Când zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, prin aceste cuvinte mărturisim toate tainele credinţei noastre, căci după cum spun unii dintre sfinţii părinţi, aceste cuvinte cuprind în ele Evanghelia pe scurt. Pentru asta, rugăciunea lui Iisus se mai cheamă şi rugăciunea minţii. Iar când rostim şi celelalte cuvinte din Rugăciunea lui Iisus, adică „Miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, atunci noi mărturisim nevrednicia şi josnicia noastră cerând de la Domnul milă, căci dacă avem mila Lui, atunci toate cele bune le avem.
(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină, Bucureşti, 2004, p. 444)
Taina Născătoarei de Dumnezeu este taina tăcerii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro