Nimeni (...) nu-i atât de bun prieten al lui Dumnezeu ca acela care trăieşte spre folosul celor din jurul său.

De aceea ne-a dat Dumnezeu cuvânt, mâini, picioare, tărie trupească, minte şi pricepere, ca toate acestea să fie spre mântuirea noastră şi spre folosul aproapelui.

Cuvântul nu ne este de folos numai la înălţarea de cântări şi mulţumiri lui Dumnezeu, ci este de folos şi pentru a învăţa pe alţii şi a-i sfătui.

De-l întrebuinţăm în acest scop suntem următorii lui Dumnezeu; de facem dimpotrivă, suntem următorii diavolului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXVTII, III, I în PSB, voi. 23, p. 892)