Am încercat trei ani de zile să ne aranjăm plecarea în Statele Unite. În final, în 1961, am primit permisiunea să emigrăm. Eu eram însărcinată şi destul de îngrijorată aspra modului cum vom reuşi să ajungem în SUA. Locuisem în Franţa de trezeici şi trei de ani, unde ne-am făcut mulţi prieteni şi cunoştinţe, dar în America nu aveam pe nimeni. Acum trebuia să-mi părăsesc mama, fratele, sora şi prietenii. După ce am vorbit cu părintele Mitrofan, duhovnicul meu, i-am ascultat sfatul şi m-am dus să-l văd pe Vlădica Ioan. Am venit cu soţul şi cu fiica, iar părintele Mitrofan ne-a condus pe toţi în camera Vlădicăi. În faţa icoanelor Vlădicăi ardeau multe icoane. Biroul lui era acoperit cu scrisori, multe având bani lângă ele, aşteptând să fie trimişi. Vlădica ajuta pe fiecare cum putea – dar mai ales/în primul rând prin rugăciune.  

Totul în cameră era simplu, sfinţit, paşnic. Vlădica ne-a binecuvântat, iar când fiica noastră a urcat la el, el îi zâmbi: „A, aceasta este Olecika care era bolnavă; da, totul va fi bine!” I-am spus Vlădicăi despre planurile şi frământările mele. A ascultat cu ochii închişi – era greu de spus dacă se concentra pur şi simplu sau se ruga. „Aşa, zi, zi în continuare; poţi locui oriunde. Numai ţine-te strâns de Biserica noastră, apoi totul va fi bine. Dacă nu, vei avea necazuri.” Vlădica ne dădu apoi binecuvântare să plecăm. Am venit în State şi totul a ieşit bine, aşa cum prezise Vlădica.

(Omul lui Dumnezeu, Sfântul Ioan de Shanghai & San Francisco, Editura NIKODEMOS ORTHODOX SOCIETY, New York)