Totul în pocăinţă pleacă de la cunoaşterea păcatelor proprii

Mărturisirea păcatelor nu ridică mari greutăţi atunci când omul reuşeşte să aibă stăpânire de sine şi să ia hotărârea de a lăsa păcatul; dar omul nu dobândeşte stăpânire de sine până ce nu se pocăieşte; nu se pocăieşte atâta vreme cât nu se osândeşte şi nu se osândeşte până ce nu-şi cunoaşte păcatele sale. 

Pocăinţa dimpreună cu spovedania sunt inima pregătirii pentru împărtăşire. Nevoinţele premergătoare slujesc drept pregătire pentru ele, iar Sfânta Împărtăşanie încununează şi desăvârşeşte totul. Fără adevărata pocăinţă şi mărturisire nevoinţele rămân neroditoare, iar Sfânta Împărtăşanie nu va fi spre tămăduirea sufletului şi trupului. Să intrăm, deci, în noi înşine şi să ne îndeletnicim cu aceasta aşa cum trebuie.

Mărturisirea păcatelor nu ridică mari greutăţi atunci când omul reuşeşte să aibă stăpânire de sine şi să ia hotărârea de a lăsa păcatul; dar omul nu dobândeşte stăpânire de sine până ce nu se pocăieşte; nu se pocăieşte atâta vreme cât nu se osândeşte şi nu se osândeşte până ce nu-şi cunoaşte păcatele sale. Deci, totul în pocăinţă pleacă de la cunoaşterea păcatelor proprii.

Aşadar, să intre fiecare în sine însuşi şi să se îndeletnicească mai întâi de toate cu cercetarea vieţii sale şi a tot ce a rămas neîndreptat în ea. Bineînţeles, fiecare este gata să spună despre sine că este păcătos, ceea ce şi face – şi nu doar că o spune, ci deseori se şi simte păcătos; însă această păcătoşenie ni se înfăţişează într-un chip foarte tulbure şi nedefinit. Nu este de ajuns: mergând la spovedanie, trebuie să ne lămurim limpede ce anume este în noi necurat şi păcătos, şi în ce măsură.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, Editura Sophia, 2002, pp. 79-80)

De la același autor

Ultimele din categorie