Unui om care uneori se simte renăscut şi transfigurat în timpul rugăciunii

Eu cred că Duhul lui Dumnezeu S-a atins de sufletul tău, fratele meu. Tocmai aceasta este ceea ce a zis Domnul: Împărăţia lui Dumnezeu, înăuntrul vostru este – fiindcă atunci când Duhul lui Dumnezeu v-a împărăţi în sufletele noastre, încetează tot ce este al nostru în noi şi vine tot ce este al lui Dumnezeu.

Îmi scrii că uneori te simţi cu totul alt om, renăscut şi transfigurat – asta ţi se întâmplă de obicei la vremea rugăciunii în liniştea nopţii: cum piere atunci pentru tine această lume; cum încetează toate gândurile la lume, la oameni, la lucruri, la trupuri; cum se revarsă în sufletul tău o neobişnuită pace; cum vezi o oarecare lumină în tine însuţi şi simţi o negrăită bucurie. Pe lângă asta, mai vine şi o oarecare mireasmă minunată, care nu se poate asemui cu nicio mireasmă de pe pământ. O mireasmă dulce şi de viaţă făcătoare. Simţi că eşti în afară de tine. Iar când toate se curmă şi pier, încet şi treptat, aşa cum piere o nălucă dinaintea ochilor, asupra ta vine mâhnirea că nu a mai ţinut încă şi încă, îndelung şi îndelung, fără curmare şi încetare, ani şi veacuri şi toată veşnicia. Şi întrebi: „Ce poate fi aceasta?”.

Eu cred că Duhul lui Dumnezeu S-a atins de sufletul tău, fratele meu. Tocmai aceasta este ceea ce a zis Domnul: Împărăţia lui Dumnezeu, înăuntrul vostru este – fiindcă atunci când Duhul lui Dumnezeu v-a împărăţi în sufletele noastre, încetează tot ce este al nostru în noi şi vine tot ce este al lui Dumnezeu. Până ce împărăţesc în noi gândurile noastre robite simţurilor, dorinţele pământeşti şi voinţa egoistă, înăuntrul nostru nu este Împărăţia lui Dumnezeu, ci împărăţia întunericului şi fricii, şi durerii, şi neştiinţei. Iar îndată ce Duhul Sfânt vine şi Se înstăpâneşte, totul e altfel, tocmai dimpotrivă. Eu te sfătuiesc: umileşte-te până în ţărână înaintea măririi lui Dumnezeu Celui Preaînalt, Care ţi-a arătat taina aceasta după prea mare mila Sa. Şi nu împărtăşi lucrurile acestea multora, celor nesfinţiţi mai ales restul, pe care nu-i mai pomenesc nici eu aici. Să nu fie supus pângăririi cel mai sfânt lucru (citeşte Matei 7, 6) şi inima ta să nu se suie pe înălţimile trufiei, din care se cade în prăpastia iadului. Ascultă cum îţi aminteşte apostolul: cine crede că stă, să ia seama să nu cadă!

Nu ţi se întâmplă nimic nemaipomenit şi Bisericii necunoscut. Mulţi drepţi şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu au simţit această dulce taină şi au împărtăşit-o întrucâtva sufletelor credincioase. Au împărtăşit-o nu ca să se laude, ci ca să împartă bucurie şi încurajare prietenilor lor, spre mai tare credinţă în făgăduinţele Mântuitorului şi înveselitoarea proslăvire a Domnului.

Într-o noapte de iarnă, eram în gazdă la un oarecare. După ce ai casei s-au dus la culcare, el mi-a împărtăşit „cea mai mare taină a vieţii sale”. „Am cerut”, zice, „vreme de ani de zile să văd o minune de la Dumnezeu. Şi nu mi s-a dat. Într-o dimineaţă, mă scol şi încep să mă rog lui Dumnezeu. Dintr-o dată, se arată o oarecare lumină înăuntrul meu, şi am simţit pace, bucurie şi mireasmă” (întocmai cum s-a întâmplat cu tine). „De atunci”, zice, „am încetat să cer minune de la Dumnezeu, fiindcă am văzut cea mai mare minune, pe care nu o auzisem, nici nu o bănuisem.” Oare nu e aceasta o întărire din zilele noastre a spusei apostolului: ceea ce ochiul n-a văzut, şi urechea nu a auzit, şi la inima omului nu s-a suit! Pace ţie şi sănătate de la Dumnezeu!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 86-88)

De la același autor

Ultimele din categorie