Dă săracilor ce-ți prisosește peste trebuințele de astăzi, și vino cu îndrăzneală de-ți fă rugăciunile. Vorbește cu Dumnezeu ca un fiu cu părintele său. Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia. Și nimic nu aduce atâta liniște în minte, câtă aduce sărăcia cea de bună voie. Mai bine este pentru tine să fii numit de mulțime prost, din pricina simplității tale, decât să fii înțelept și desăvârșit cu mintea, pentru că te-ai lăudat.

Dacă cineva, călare pe cal fiind, întinde mâna lui ca să-l miluiești pe el, nu-l înlătura, fiindcă în clipa aceea cu adevărat va fi foarte lipsit ca un cerșetor. Și când dai, dă cu mărime de suflet și cu fața veselă, și dă mai mult decât ți s-a cerut. Căci zice: „Trimite pâinea ta în fața săracilor, și după puțină vreme vei afla răsplata” (Ecclesiastul 11, 1). Nu face nicio deosebire între sărac și bogat, nici nu dori să afli care e vrednic și care nu-i, ci toți oamenii să fie pentru tine la fel de buni. Și în felul acesta și pe cel nevrednic vei putea să-l întorci spre bunătate, fiindcă sufletul curând se întoarce de la cele trupești spre frica lui Dumnezeu. Că doar și Domnul a stat la masă cu vameși și cu desfrânate și n-a înlăturat pe cei nevrednici, ca în chipul acesta să-i atragă spre frica lui Dumnezeu, și prin mijlocirea celor trupești și să se apropie de cele duhovnicești. Pentru aceasta, pe toți oamenii socotește-i deopotrivă cu bunătate și în cinste, chiar de ar fi iudei sau necredincioși sau ucigași, și cu atât mai mult, că orice om îți este frate, de aceeași fire cu tine, și din neștiință s-a rătăcit din calea adevărului.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, pp. 119-120)