Cuvântul Înaltpreasfințitului Mitropolit Teofan în ziua de 24 ianuarie 2018
Inima, mintea și brațul fiecărui român adevărat ar trebui să cuprindă un întreit jurământ-angajament: Basarabia, românii plecați afară și nașterea de copii. Doar împlinirea acestor trei deziderate ne plasează în prelungirea și actualizarea năzuințelor acelor români autentici, care au realizat Unirea fundamentală de la 1859 și Unirea cea Mare de la 1918.
Majestatea Voastră Regală,
Excelența Voastră, Părinte Episcop Petru,
Doamnă Vicepreședinte a Senatului,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Domnilor Primari de Iași și Chișinău,
Domnule Prefect,
Domnule Președinte al Consiliului Județean,
Dragi oșteni ai Armatei Române,
Frați români,
În ianuarie 1859, aici, la Iași, Alexandru Ioan I Cuza, ales domn al Moldovei, rostea următoarele cuvinte: „Jur, în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele patriei... uitând toată prigonirea și toată ura, iar iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației mele. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor”.
Cuvântul-jurământ al noului voievod rostit la Iași și peste câteva zile la București avea să constituie fundamentul așezării Principatelor Române într-o singură Țară. Unirea avea să devină deplină în 1918.
Trecut-au de atunci 100 de ani, Centenar care cheamă la actualizarea jurămintelor rostite în 1859 și 1918.
Inima, mintea și brațul fiecărui român adevărat ar trebui să cuprindă un întreit jurământ-angajament: Basarabia, românii plecați afară și nașterea de copii. Doar împlinirea acestor trei deziderate ne plasează în prelungirea și actualizarea năzuințelor acelor români autentici, care au realizat Unirea fundamentală de la 1859 și Unirea cea Mare de la 1918.
Dumnezeu să ne întărească spre a fi împlinitorii acestui sacru jurământ!
IPS Părinte Petru: „Salutăm recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a românilor din Ucraina”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro