Aspecte introductive

Din motive care nu ne sunt întru totul cunoscute, Evanghelia pascală are în centru prologul ioaneic. Partea de debut a relatării ucenicului iubit vine să vorbească despre Fiul lui Dumnezeu și coexistența lui eternă cu Tatăl, dar și despre mărturia lui Ioan. Lucruri importante, menite a plasa evenimentele în context. A ne ajuta să avem o idee mai clară despre Înviere, împlinirea proorociilor și rostul Înaintemergătorului.

Cuvântul

Formularea chiastică din deschiderea textului sacru nu are doar rostul de a se constitui într-o prețioasă figură de stil. Vine să vorbească despre Cuvânt și importanța Lui. Îl personifică spre a arăta că nu doar la instrumentul comunicării se referă aici. Dimpotrivă, realizează o frumoasă conexiune între acesta și Întrupat, accentuând faptul că liantul de comunicare în actul creației și cel menit a restabili legătura dialogală între om și divinitate îl reprezintă El. 

În plus, în actul inițial al aducerii lumii întru existență, a slujit drept instrument creator. În această cheie trebuie înțelese cuvintele: „toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut”. Corelate cu versetele care deschid cartea Genezei, aceste gânduri se întregesc în chip fericit. Vin să confirme ceea ce se spune acolo, anume că, până la om, totul a fost creat de Dumnezeu prin cuvânt. „A zis și s-a făcut”. Apoi, la actul relevant în context antropologic, același Cuvânt a participat în mod activ, căci a făcut parte din sfatul treimic (Fc. 1, 26). Va reveni în cadrul aceleiași creații la vremea cuvenită spre a-I aduce mântuirea. 

Ioan

Narațiunea alunecă apoi înspre „omul trimis de la Dumnezeu” al cărui nume era Ioan. Accentul nu cade aici pe descrierea lui. De aceasta se vor ocupa Matei și Luca. Ioan insistă asupra dimensiunii testimoniale a rostului său. „Nu era el lumina”, se evidențiază încă dintru început, însă venise „să mărturisească despre lumină”. Formularea, în același duh cu debutul narațiunii: „Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era”, vine să accentueze atemporalitatea Întrupatului, sau, mai bine zis, ubicuitatea Lui, înțeleasă în sens de veșnicie. 

Întruparea

Narațiunea cuprinde de asemenea un alt aspect important. Întruparea. Ucenicul iubit ține să pună accentul clar pe acest aspect și rolul lui: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”. Sălășluirea Cuvântului aduce cu sine revelarea slavei. Una dătătoare de o prezență binevoitoare, în care harul și adevărul se întrepătrund, oferind celor care intră în contact cu ele o stare aparte.

În loc de concluzii

Deși aparent cam teologică și destul de aridă sub aspectul conținutului practic, pericopa evanghelică a duminicii pascale conține o bogăție de mesaje de actualitate. Aduce dovezi peremptorii și irefutabile cu privire la eternitatea Fiului și deoființimea lui cu Tatăl. Vorbește despre Ioan și dimensiunea mărturisitoare a activității lui. În același timp, vine să ne arate cum putem să ne bucurăm de roadele întrupării. Văzând slava Lui. Una care învăluie în bucurie, har și binecuvântare. Căci, apropierea de Domnul vine să ne împărtășească aceste roade. Îndrăzniți!