Aniversăm azi 20 de ani de când, într-un entuziasm extraordinar, propriu numai epocalelor acte istorice săvârşite din conştiinţa şi cu voinţa maselor populare, Ardealul s-a unit pe veci cu Patria Mamă. S-a înfăptuit atunci visul scump al românismului de pe ambele laturi ale Carpaţilor, ideea care angaja toată simţirea şi preocupările sufletului românesc. S-a împlinit atunci sfânta dreptate pentru un neam însetat prea mult după ea. S-a pus capăt vremurilor de robie a unor părţi de neam sub jugul nemilos al unor state străine, şi graniţele ce s-au fixat în pacea care a urmat au fost pentru prima dată, în ce ne priveşte, graniţele noastre naturale, drepte, graniţele etnice ale românismului.

Istoria noastră abia la 1918 a ieşit din faza unei îndelungate suferinţe, neamul românesc de-abia atunci s-a vindecat de ciuntirea sa, care îl ţinea într-o stare de mare tânjire. De atunci am intrat pe calea vieţii naţionale întregi, normale, în sănătoasă dezvoltare, pe calea adevăratei împliniri a destinului nostru etnic.

Puterile româneşti, ţinute înainte în amorţeală de lipsa condiţiilor elementare ale libertăţii şi ale posibilităţilor materiale, au crescut de atunci sub toate raporturile, impunându-se tuturor prin marile schimbări în bine ce le-au realizat în toate domeniile. Cine compară starea culturală, economică şi socială de azi a românismului şi a provinciilor alipite cu cea din 1918 este copleşit de marile progrese ce s-au realizat într-o vreme atât de scurtă, în ritmul energic şi rapid al unei tinere vitalităţi.

Și avântul acesta se află într-o tot mai robustă şi mai sistematizată încordare, susţinut de un naţionalism tot mai înflăcărat şi de o credinţă nemărginită în ocrotirea şi ajutorul dumnezeiesc. Un destin măreţ ne aşteaptă. Cultura românească este pe cale să intre triumfal în universalitate, aducând însuşirile minunate ale unei spiritualităţi profund creştine. Conştiinţa de putere, conştiinţa naţionalistă a unei misiuni impunătoare, hotărâtoare în aceste părţi ale Europei, este în plină creştere în sufletul românesc şi nu va putea fi stinsă de nimic.

Şi din acest avânt, la temelia căruia stă jertfa plină de credinţă a celor 800.000 de eroi şi a tuturor mucenicilor şi luptătorilor pentru o Românie mare şi puternică, din acest avânt, care el însuşi este străbătut de o mare credinţă şi de pasiunea nesfârşită pentru jertfa în favoarea neamului, se mai poate crede că ne va împiedica cineva?

N-avem de redat niciun suflet românesc vechii robii şi nicio brazdă românească ambiţiilor păcătoase şi nedrepte ale celor ce nu se pot obişnui să trăiască din ce-i al lor.

Hotarele noastre încing numai trupul naţiei româneşti; de aceea ele sunt drepte şi sfinte şi nu vom permite nimănui să se atingă de ele! Nu mai permitem să fie batjocorită sfânta noastră dreptate și viața unui neam care a suferit destul. Este prea înfricoşată amintirea cruntei robii în sufletul românesc, ca să nu se ridice cu hotărâre, cu dârzenie, gata să-şi verse sângele la cea mai mică încercare străină de a reduce acele vremuri.

Hotărârea aceasta, întemeiată pe aceeaşi mare credinţă în Dumnezeu, Care a susţinut neamul nostru în trecut şi l-a ajutat la realizarea idealului naţional, precum şi pe voinţa unei nezdruncinate solidarităţi în jurul Maiestăţii Sale Regele Carol II, apărătorul şi întăritorul ţării, ne dă puterea să vestim oricui: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu”, acum si totdeauna. Amin!

(Pr. Dumitru Stăniloae, „Cuvântul părintelui rector Dr. D. Stăniloae, în catedrala din Sibiu, la aniversarea a două decenii de la Unirea Națională”, în Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire, Vol. I, Basilica, București, 2018, pp. 18-20)