armonie

Iubirea dintre ei armonizează totul

Între cei doi soţi nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul. Sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul întreabă şi-şi ascultă femeia. Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă. Dacă bărbatul este capul, femeia este inima! Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Soţii să aibă dragoste curată și jertfitoare unul pentru celălalt

Pentru a trăi în chip armonios soţii trebuie din început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă, care se află în nobleţea duhovnicească, în jertfirea de sine şi nu în dragostea cea mincinoasă, lumească şi trupească. 

Facem prea puține eforturi pentru a avea o familie armonioasă și fericită

Din păcate, pentru a clădi o viaţă de familie armonioasă şi fericită oamenii fac foarte puţine eforturi. Or, dacă fiecare familist ar înţelege că familia este, după credinţă şi Dumnezeu, principalul pentru el în această viaţă şi şi-ar fixa sarcina de a ajunge la unitate, armonie de vederi şi dragoste în căsătorie, negreşit şi-ar atinge scopul şi ar primi ca răsplată fericirea familială.

„Iubiţi-vă unul pe celălalt” – Dialoguri la Athos

Iubirea aceasta este canonul şi legea necesară a vieţii, a unităţii, a armoniei, care sfârşeşte în Dumnezeu şi se face precum este Dumnezeu, nemuritoare şi veşnică. Prin mijlocirea ei reuşim să dobândim armonia căsătoriei din această viaţă până în veşnicie, de vreme ce Dumnezeu, atotiubirea, descoperă că „Eu sunt voi şi voi veţi fi vii” (Ioan 14, 19) şi „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan 12, 26).

Cum trebuie să fie dragostea dintre soți?

Cineva m-a întrebat: „Ce uneşte mai mult pe bărbat cu femeia?”. „Recunoştinţa”, îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei. Pentru a trăi în chip armonios, soţii trebuie dintru început să pună ca temelie a vieţii lor dragostea, dragostea cea scumpă.

Ce se alege de viața de familie, când soții se calcă pe nervi reciproc?

În alte grupuri sociale, poți evita o persoană cu trăsături enervante. Te poți controla și poți face față trăsăturilor exasperante pentru o perioadă limitată de timp; dar într-o familie nu există posibilitatea de a te izola. Există situații când un soț și o soție pur și simplu se calcă pe nervi reciproc. Cum se descurcă unul dintre ei, în iubire, cu trăsăturile care îi displac la celălalt? Această natură abrazivă a vieții în căsnicie este ceea ce s-ar putea numi „asceză” și am auzit călugări experimentați spunând că efortul ascetic al vieții în căsnicie este mai mare decât cel al unui călugăr într-o comunitate monastică. ​

Arhimandritul Dometie Manolache – sufletul Mănăstirii Râmeţ

Zilnic era înconjurat de călugări şi mireni, de sănătoşi şi de bolnavi, de tot felul de oameni care doreau să-l vadă şi să-i vorbească. Iar el cu mare dragoste se jertfea pentru fiecare, mângâind, odihnind şi hrănind pe toţi. Apoi împărţea tuturor cu bunăvoinţă ultima bucată de pâine, ultimul loc de dormit, ultima cămaşă din chilie. 

„Este nevoie ca soţul să-și manifeste practic dragostea pentru soţia lui” (Gheron Iosif Vatopedinul)

Manifestarea iubirii soţului faţă de femeia sa nu este exagerare, nici făţărnicie, pentru că numai în căsătoria legitimă se poate manifesta dragostea curată şi adevărată, atâta timp cât „cei doi vor fi un singur trup”. Cel mai bun mod de îmblânzire a geloziei femeieşti este practic manifestarea curată şi cu fapta a dragostei soţului faţă de femeia sa. Îl sfătuim în special pe bărbat, în calitatea sa de cap al familiei, să nu trădeze iubirea şi legătura cu soţia sa.

Familia mai are astăzi o viață de familie adevărată?

Astăzi tot mai des întâlnim doar o aparență a familiei, unde fiecare are propria sa viață: tata are viața sa, mama pe a ei, iar copiii pe a lor. Pe când familia ar trebui să fie un singur organism viu. Tatăl este capul ei, iar copiii și soția formează membrele aceluiași trup. Dacă apare vreo neînțelegere, toți întâmpină greutăți. Fiecare este răspunzător pentru ceilalți.

De ce e nevoie să avem legătură cu creația?

Omul nu se mântuiește fără natură, fără creație. El, când se îndumezeiește, se transfigurează odată cu toată creația. De aceea ne raportăm la toată creația, și la soare, și la lună, și la cer, și la pământ. „Materia nu este independentă de noi, pentru că și noi înșine suntem și materie. Noi, de fapt, îndumnezeim o materie – carnea și sângele din trupul nostru. Și îndumnezeind materia noastră, o îndumnezeim și pe cea din jurul nostru”, spune părintele Luca, starețul Mănăstirii Bistrița.

Pagini