ascultare

Când soții se iubesc, toate celelalte vin de la sine

În familie, cel mai important este să existe dragoste, grijă reciprocă și respect. Atunci când soții Îl așază pe Hristos în centrul existenței lor, peste casă și familie revarsă Dumnezeu binecuvântările Sale.

Care este cea mai mare jertfă a noastră pentru Dumnezeu?

Ascultarea ne învață cum să facem acest lucru. La ascultare ajungem prin sârguință, și cea mai bună sârguință pe care ne-a predat-o Biserica sunt posturile prescrise de ea. Pe lângă post, mai avem și alți învățători cărora să le dăm ascultare.

Să nu mai zici „nu pot”, ci „Doamne, bunătate şi învăţătură şi cunoştinţă mă învaţă!”

Să nu mai zici: „Nu pot”, căci de vei voi te vei apropia de Stăpânul, ca David, zicând: „Bunătate şi învăţătură şi cunoştinţă mă învaţă, căci poruncilor Tale am crezut”. Şi iarăşi: „Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu”. Şi încă: „Ajută-mi, şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale pururea”. Pentru că tot cel ce cere va lua, şi cel ce caută află, şi celuia ce bate i se va deschide.

Smerenia este izvorul ascultării

Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării. Până și împărații care au prigonit pe creștini din mândrie nu voiau să se supună lui Iisus cel Răstignit, iar Sfântul Constantin cel Mare din smerenie a ascultat de poruncile Mântuitorului.

Duhovnicul are datoria de a sluji adevărul, oricât de „incomod” ar părea acesta ucenicilor

Viața duhovnicească este cu putință doar atunci când omul își recunoaște adevărata lui stare și se smerește. Când un om acceptă să trăiască sub crucea lăsată lui de Domnul, abia atunci putem vorbi de credință.

Sfaturile Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului pentru ucenicul său, Sfântul Paisie de la Neamţ

În acea vreme, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a venit în Sfântul Munte marele stareţ Vasile de la Poiana Mărului şi a zăbovit câteva zile la chilia fericitului Platon. Iar la rugămintea lui, stareţul Vasile l-a călugărit pe Platon, punându-i numele de Paisie. Apoi, bătrânul l-a sfătuit pe ucenicul său să lase nevoinţa pustnicească şi să-şi aleagă calea împărătească, zicând: „Toată viaţa monahicească se împarte în trei părţi: întâi viaţa de obşte; al doilea petrecerea în doi sau în trei, numită şi calea împărătească sau de mijloc, având toate în comun; al treilea este nevoinţa de unul singur în pustie, potrivită numai bărbaţilor sfinţi şi desăvârşiţi”.

De ce nu primim mereu ceea ce cerem în rugăciune?

Iată că nu ni le-a dat, pentru că El știa că ceea ce cerusem noi nu ne-ar fi fost de folos. Ba dimpotrivă. Poate că ne-ar fi dus la greșeli și la suferințe, de care Dumnezeu ne-a scăpat.

Să păzim poruncile lui Dumnezeu şi, cu dânsele, sufletele noastre! (Sfântul Paisie de la Neamţ)

Spunea unul dintre ucenicii săi: „Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască, şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”.

Sfântul Paisie de la Neamţ – sfaturi pentru creşterea vieţii duhovniceşti

Odată a venit la stareţ un frate şi i-a spus: „Părinte, sunt tare luptat de gânduri!”. Iar stareţul i-a răspuns, zâmbind: „De ce sunteţi voi aşa de copilăroşi? Faceţi şi voi cum fac eu. Eu toată ziua vorbesc cu voi; cu unii plâng, cu alţii mă bucur. Iar după ce plecaţi toţi din chilie, odată cu voi alung de la mine toate gândurile. Apoi iau în mâini o carte şi nu mai aud nimic. Parcă aş fi în pustiul Iordanului!”.

Viaţa duhovnicească din Mănăstirea Neamţ sub stăreţia Sfântului Paisie

„Prin chilii unii scriau cărţi, alţii împleteau, alţii torceau lână, alţii coseau camilafce şi potcapuri, făceau metanii, ţeseau stofe pentru rase şi mantii, făceau cruci şi linguri sau se ocupau cu alte lucruri manuale. Toţi erau sub supravegherea duhovnicilor, la care-şi mărturiseau păcatele şi gândurile de două ori pe zi: dimineaţa spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct.”

Pagini