Monahul Ilarion Radu, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi (1871-1938)

Părintele Ilarion Radu a ajuns renumit în toată Moldova pentru marea sa milostenie. Era de loc din comuna Dobreni (Neamţ), iar cu metania din Mănăstirea Neamţ. Aici a învăţat să se roage, să iubească pe oameni şi să slujească cu credinţă Biserica lui Hristos.

În anul 1901, a primit ascultarea de paracliser la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Era cea mai sfântă ascultare pentru părintele Ilarion. El nu ştia să cânte, nu învăţase multă carte. Dar ştia să împodobească Biserica Domnului ca pe o mireasă. Ştia să aprindă candelele, să pună flori la sfintele icoane, să stea de strajă lângă moaştele Cuvioasei Parascheva, să menţină ordinea şi curăţenia în catedrală. Ştia mai bine ca toţi să toace şi să sune clopotele, chemând lumea la biserică. Treizeci şi cinci de ani a împlinit părintele Ilarion această ascultare, cu desăvârşită dragoste, încât era cunoscut tuturor.

A doua mare faptă bună a acestui părinte era milostenia. Fiind foarte iubitor de săraci, de călători şi de copii orfani, părintele Ilarion şi-a pus sufletul, chilia, pâinea zilnică şi salariul spre folosul şi mângâierea oamenilor. Sfinţia sa îi socotea pe toţi copiii lui Hristos şi fraţi ai săi.

Timp de 35 de ani, acest smerit călugăr a fost gazdă şi părinte sufletesc al multor elevi şi studenţi săraci din Iaşi. Zi de zi şi an de an, părintele Ilarion odihnea gratuit în chilia sa până la 10-20 de elevi şi studenţi, care nu aveau bani pentru gazdă. Îi ospăta cu mare dragoste, le făcea patul, îi sfătuia cele de folos, le dădea bani pentru cărţi, îi deştepta dimineaţa, îi punea la rugăciune şi îi trimitea la şcoală. Sute de elevi şi studenţi au învăţat carte şi au ajuns medici, profesori şi ingineri, cu ajutorul milostivului părinte Ilarion. Pentru aceasta, era cel mai iubit şi căutat dintre părinţii catedralei.

În anul 1936, părintele Ilarion Radu, tatăl săracilor şi al elevilor orfani, se retrage la bolniţa Mănăstirii Neamţ. După doi ani se mută în odihna lui Hristos, pentru a-şi primi plata ostenelilor sale. Drept recunoştinţă, profesorii şi intelectualii, întreţinuţi de dânsul la şcoală, i-au pus o placă comemorativă în peretele chiliei, care se păstrează până astăzi.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei, 5, 7).

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 534)