Schimonahia Vera Preotu, de la Mănăstirea Eleon din Ierusalim (1876–1988)

Maica Vera Preotu a fost una dintre cele mai vrednice călugăriţe românce care s-au nevoit de-a lungul secolelor în Ţara Sfântă. Era fiică de preot din oraşul Chişinău (Basarabia), născută în anul 1876.

Când avea 16 ani, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului cu mai mulţi credincioşi. Apoi a rămas acolo şi a intrat în obştea unei mănăstiri ruseşti de călugăriţe, din localitatea Ain Karem, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul.

Aici a primit tunderea monahală şi s-a nevoit peste 60 de ani, făcând ascultare şi rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea, departe de ţara natală, dar aproape de Hristos, Mântuitorul lumii.

În fiecare dimineaţă când se scula, făcea cinci cruci şi cinci închinăciuni, în numele celor cinci răni ale Domnului – două pentru sfintele Lui mâini, două pentru sfintele picioare, una pentru sfânta coastă – şi zicea această rugăciune: „Preasfântă Treime, ai milă de mine, păcătoasa! Preasfântă Treime, ajută-mi!”. Şi i-a ajutat Dumnezeu întotdeauna!

Ajungând la vârsta de peste 78 de ani, s-a stabilit în Mănăstirea Eleon, de pe Muntele Măslinilor, unde se nevoia pentru Dumnezeu, împreună cu alte zece călugăriţe românce din Ţara Sfântă, participând la Sfânta Liturghie care se săvârşea noaptea la Mormântul Domnului.

De asemenea, mergea regulat în toate nopţile spre duminici şi sărbători să privegheze de seara până dimineaţa în răsăritul soarelui, când o însoţeau două călugăriţe mai tinere.

În anul 1972, îmbolnăvindu-se de ochi, a fost dusă la spital. Atunci, maica Vera s-a rugat Mântuitorului promiţând că, de o va vindeca de boală, va merge regulat Duminica la Mormântul Domnului, să privegheze toată noaptea.

Fiind vindecată în chip minunat şi redobândind vederea ochilor, ani de zile era adusă sâmbătă seara să privegheze până dimineaţa lângă Mormântul dătător de viaţă al Mântuitorului Hristos. Apoi, ajungând la vârsta de peste 100 de ani şi nemaiputând veni la Mormântul Domnului, se ruga ziua şi noaptea la bolniţa Mănăstirii Eleon, fiind îngrijită de călugăriţele românce din această mănăstire.

În primăvara anului 1988, când maica Vera împlinise 112 ani de viaţă şi 96 de ani de nevoinţă duhovnicească în Ţara Sfântă, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, a dezlegat-o cu pace de legăturile fireşti ale trupului şi a aşezat-o la loc de odihnă, în ceata sfintelor femei purtătoare de mir.

Cuvioasa maica noastră Vera a fost cu adevărat o mironosiţă şi rugătoare a neamului românesc care s-a rugat pentru noi, ca o făclie nestinsă, aproape un secol, mijlocind la Hristos Cel Înviat pentru mântuirea lumii.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 698-699)