ascultare

Amintiri ale Arhimandritului Gherontie Ghenoiu despre înaintașii săi cu viață sfântă

Pentru că nu intră femei în Mănăstirea Frăsinei, călugării au un mare folos duhovnicesc, căci sunt scutiţi de multe primejdii şi ispite ale desfrânării. Alt folos mare este liniştea duhovnicească ce domneşte în mănăstire, înstrăinarea de lume şi cugetarea la cele dumnezeieşti.

Cum scoatem din minte toată grija cea lumească, în timpul rugăciunii?

Să ne căim pentru acest pustiu în care ne aflăm. Acolo, fiind la rugăciune, să ne căim înaintea lui Dumnezeu: Doamne, sunt ca un pământ fără de apă, pustiu şi nelucrat, spune psalmistul.

Să nu cerem de la copii ceea ce nici noi nu putem împlini

În multe familii creştine sunt interzise sentimentele neplăcute. Orice doare şi deranjează este un sentiment neplăcut, mai ales când este provocat de celălalt. Dar este o stare omenească, care ni se întâmplă şi nouă. Oare noi, care suntem cu mult mai maturi decât copiii noştri, nu avem momente cu sentimente neplăcute, nepotrivite?

Monahul Silvestru Ailincăi, cel pe care îl trezea Maica Domnului la rugăciune

Pe când erau cu toţii la Utrenie şi se cânta „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii...”, părintele Silvestru făcea metanii după obicei la icoana Maicii Domnului. Apoi a rămas în genunchi, cu fruntea la pământ. Părinţii credeau că l-a furat somnul. La sfârşitul slujbei au vrut să-l trezească, dar, o, slăvită minune! Părintele Silvestru îşi dăduse duhul înaintea icoanei Preasfintei Fecioare!

Ascultarea – fundamentul viitoarelor calități ale unui copil

„Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul” (Efeseni 6, 1), spune Apostolul Pavel, punând astfel această poruncă drept prima şi cea mai importantă pentru copii. Iată de ce ascultarea este împărăteasa virtuţilor unui copil şi, dăinuind în el, vor lua apoi naştere şi celelalte virtuţi duhovniceşti.

Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, iniţiatorul unui curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc

Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reuşit să îmbine atât de armonios în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos, cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat şi aşezat, îşi ducea viaţa duhovnicească fără întrerupere încă din secolul IV.

Viaţa călugărească este o viaţă preaminunată

Monah nu este acela care se sileşte să facă ceva mecanic şi este plin de nelinişti. Tot ce face, face numai din iubire către Mirele ceresc, din dragoste dumnezeiască, nu punându-şi în minte iadul şi moartea. Monahismul nu trebuie să fie o fugă negativă, ci o fugă a dragostei dumnezeieşti, a adorării dumnezeieşti.

Sfaturile Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului pentru ucenicul său, Sfântul Paisie de la Neamţ

În acea vreme, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a venit în Sfântul Munte marele stareţ Vasile de la Poiana Mărului şi a zăbovit câteva zile la chilia fericitului Platon. Iar la rugămintea lui, stareţul Vasile l-a călugărit pe Platon, punându-i numele de Paisie. Apoi, bătrânul l-a sfătuit pe ucenicul său să lase nevoinţa pustnicească şi să-şi aleagă calea împărătească, zicând: „Toată viaţa monahicească se împarte în trei părţi: întâi viaţa de obşte; al doilea petrecerea în doi sau în trei, numită şi calea împărătească sau de mijloc, având toate în comun; al treilea este nevoinţa de unul singur în pustie, potrivită numai bărbaţilor sfinţi şi desăvârşiţi”.

Unde să-mi găsesc un duhovnic bun?

Nu avem atâta nevoie de duhovnici sfinţi, precum avem nevoie de sfânta ascultare. Asta ne lipseşte.

Vedenia dumnezeiască arătată de trei ori Cuviosului Pimen Ieroschimonahul

„Odată am văzut că se deschide uşa chiliei şi a intrat părintele stareţ Gheorghe şi cu dânsul alţi doi. Unul era îmbrăcat arhiereşte şi altul ostăşeşte, pe care îi asemănăm cu Sfântul Nicolae şi Sfântul Gheorghe. A zis arhiereul către stareţ: «Cum se nevoieşte fiul Pimen în podvigul (cinul) călugăresc?». Stareţul i-a răspuns: «Bine petrece până acum, cu rugăciunile preasfinţiei tale». Şi întorcându-se Sfântul Nicolae către mine, mi-a zis: «Fiule Pimen, să te duci să spui fiului Calinic să zidească în ostrovul acesta o biserică în numele Sfântului Gheorghe, ca să nu fie călugării amestecaţi cu mirenii, că se va defăima chipul monahicesc».”

Pagini