călugăr

Ieroschimonahul Paisie Olaru – un mare duhovnic al monahismului românesc

Fiind foarte iubitor de singurătate şi de linişte, între anii 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, ca sihastru desăvârşit, avându-şi chilia aproape de peştera Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Teodora. Aici se îndeletnicea numai cu rugăciunea, cu postul şi cu spovedania zilnică a călugărilor şi mirenilor, ajungând cel mai renumit şi căutat duhovnic din toate colţurile ţării.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Omul smerit este asemenea unui vas de lut

Cel mai bine este ca să fie omul oală de lut, care este vasul trebuinţelor zilnice, căci toţi o caută şi se folosesc de ea. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă între cei de jos, dar pe toţi îi foloseşte, îi îndeamnă, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută şi se bucură de el. Să zicem mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur: „Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc; Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele de veci!”.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – duhovnicia, cea mai grea misiune din viaţa de mănăstire

Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viaţa de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredinţat. De el depinde călugăria fraţilor de mănăstire. Cu dezlegarea lui se împărtăşesc şi călugării şi mirenii şi tot cu dezlegarea şi pe garanţia lui se hirotonesc candidaţii la preoţie. Mare răspundere are un duhovnic şi de aceea el se mântuieşte mult mai greu decât un călugăr sau un mirean.
12 fotografii

(Foto) Peştera „Sfintei Treimi” din Muntele Athos – pe urmele Cuviosului Sofronie Saharov

Foto: Pr. Silviu Cluci
Între Noul Schit şi arsanaua Mănăstirii Sfântul Pavel, într-o regiune de lângă mare, ascunsă de ochii trecătorilor, se află Katisma cu hramul Preasfintei Treimi, cea din peşteră, care aparţine Mănăstirii Sfântului Pavel. Aici a pustnicit vreme de câţiva ani părintele Sofronie Saharov, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul şi primul său biograf.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Ce mare putere are Psaltirea!

Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă la ascultare sau mergând pe cale. Credincioşii, puţini mai ştiu astăzi doar Psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva o rosteau în ison sau o cântau, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al psalmilor este sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort.

Rasoforul Vasile Ilie, păstor şi tânăr ostaş în oastea lui Hristos

În anul 1929 a venit la Mănăstirea Sihăstria unde, timp de trei ani, cât a trăit, a fost păstor la oile mănăstirii. Pentru viaţa lui aleasă, vrăjmaşul îi făcea multe ispite. Într-o seară, pe când citea la Psaltire, diavolul s-a arătat în chipul unei păsări, a intrat în foc şi cu mare zgomot a risipit jăraticul, încât s-au aprins stâna şi oile. Alteori speria turma sau intra în câini şi îi ucidea. Că nu putea răbda vrăjmaşul focul rugăciunii lui.

Monahul Gherontie Dascălul, traducător al Sfinţilor Părinţi greci

Împreună cu fiul său duhovnicesc, ierodiaconul Grigorie, au tradus la Mănăstirea Neamţ numeroase cărţi patristice, din care cele mai multe au fost tipărite. Vestea despre aceşti doi călugări iscusiţi în cele duhovniceşti şi pricepuţi la tălmăcirea cărţilor bisericeşti se răspândise în tot pământul românesc. 

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Cel mai greu păcat al lumii de azi

Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că, dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în toate relele şi în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Cuviosul Neofit Sihastrul, cel mai vestit dintre sihaştrii de la Stânişoara

După mai mulţi ani, osemintele Cuviosului Neofit au fost descoperite de un călugăr ce păştea vitele mănăstirii, oseminte pe care, aducându-le la Cozia, le-a îngropat egumenul alături de biserică. Noaptea însă, arătându-se cuviosul în vis egumenului, i-a poruncit să-i ducă oasele înapoi în peşteră. Aşa au ajuns osemintele Cuviosului Neofit în peştera sa. Apoi, auzindu-se despre aceasta, mulţi credincioşi veneau la peşteră şi primeau ajutor în necazurile lor. 

Cuviosul Ioan Sihastrul – mare duhovnic, dascăl al liniştii şi al rugăciunii

Iubind desăvârşita linişte şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a retras în munte, la izvoarele pârâului „Săc” şi acolo şi-a făcut chilie într-o poiană singuratică, ce îi poartă numele până astăzi.

Pagini