călugăr

Monahul Atanasie Păvălucă – fără război nu este cunună, nici mântuire

„Luptă, frate, şi nu slăbi! Păzeşte-ţi mintea, ochii şi trupul curat. Călugărul, dacă a pierdut fecioria, a pierdut tot. Păzeşte-ţi fecioria, frate, că fecioria este mare dar. Să ţii la ea până la moarte, ca să ai îndrăzneală la sfânta rugăciune. Iar dacă o pierzi, te ruşinezi când stai în faţa lui Hristos şi a sfinţilor îngeri.” 

(Video) O zi la stâna Mănăstirii Sihăstria – Cum se prepară cașul de oaie

Am fost la stâna Mănăstirii Sihăstria din Județul Neamț să vedem cum prepară părintele Luca și fratele Ionuț cașul din lapte de oaie.

Viaţa duhovnicească din Mănăstirea Neamţ sub stăreţia Sfântului Paisie

„Prin chilii unii scriau cărţi, alţii împleteau, alţii torceau lână, alţii coseau camilafce şi potcapuri, făceau metanii, ţeseau stofe pentru rase şi mantii, făceau cruci şi linguri sau se ocupau cu alte lucruri manuale. Toţi erau sub supravegherea duhovnicilor, la care-şi mărturiseau păcatele şi gândurile de două ori pe zi: dimineaţa spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct.”

Arhimandritul Timotei Ionescu a reînnoit viaţa monahală la Mănăstirea Neamţ

În acest timp, Mănăstirea Neamţ trecea printr-o epocă de grea încercare din istoria ei: secularizarea averilor, închiderea tipografiei, lipsa celor necesare pentru bolniţă şi spitalul de alienaţi, care adăposteau până la 100 de bolnavi. Apoi, lipsa de hrană şi cele de nevoie pentru Seminarul monahal şi pentru întreaga obşte care număra, împreună cu schiturile sale, aproape 400 de călugări; iar mai presus de acestea, slăbirea vieţii duhovniceşti din mănăstire.

Ieromonahul Damaschin Schipor – despre împăcarea cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu

Avea chipul blând, senin şi era foarte milostiv. Citea Psaltirea în fiecare zi, ajungând să o ştie pe de rost, şi săvârşea în taină rugăciunea inimii. Îi iubea pe toţi şi era iubit de toţi: de călugări, credincioşi, copii şi animale.

Pentru Protosinghelul Iosif Rusu, Biserica era Însuşi Dumnezeu

Îndată ce auzea toaca sau clopotul, părintele Iosif zicea către ucenica sa: „Achilino, mamă, hai la Dumnezeu! Ne cheamă clopotul. Aceasta este calea mântuirii. Aceasta este calea către Împărăţia Cerurilor. Eu aş vrea să fie biserica cât mai departe, ca să mă ostenesc mai mult, că îngerii lui Dumnezeu ne numără paşii spre biserică”. 

Protosinghelul Ioachim Spătaru – jumătate de secol de duhovnicie

Chilia lui din lavra mănăstirii era un adevărat paraclis şi casă de oaspeţi pentru credincioşi. Căci era cunoscut şi căutat de multă lume de la munte şi de la şes, din Bucovina şi din Ţara de Jos. Toţi ştiau bunătatea bătrânului, se foloseau de cuvintele lui şi băteau cu încredere în uşa chiliei sale.

Monahul Damian Ţâru – călugăr cu faptele, nu cu numele

Deşi lucra cu multă îndemânare, nu primea niciodată să fie lăudat. Dacă zicea cineva „lucrul acesta este foarte bun”, se întrista mult în inima sa. Iar dacă zicea „lucrul acesta nu este bine făcut”, atunci se bucura şi îi mulţumea.

Protosinghelul Ioanichie Moroi cunoştea inima ucenicilor săi

Într-o zi, fratele a zis către stareţ: „Mă duc la Târgu Neamţ, să cumpăr timbre şi hârtie pentru cererea mea de călugărie”. „Nu te duce acum, că este Postul Mare şi nu se cade să umblăm prin lume.” Fratele însă a plecat. Dar nu a mers decât un kilometru şi i-au ieşit înainte şapte duhuri rele în chip de oameni înfricoşaţi, care au început să-l bată cu toiege.

Monahul Damian Ţâru avea mare credinţă şi nădejde în Dumnezeu

În timpul războiului, unii călugări erau îngrijoraţi. Se gândeau unde şi cum să-şi salveze viaţa. Deci îl întrebă ucenicul: „Părinte Damian, te-ai pregătit? Unde mergem?” „Eu m-am pregătit să merg până la marginea pământului!” Apoi îşi continua lucrul în atelier fără nici o grijă, încât toţi se mirau şi se foloseau de credinţa şi nădejdea pe care le avea în Dumnezeu.

Pagini