Cuviosul Macarie Ieromonahul (secolele XIV-XV)

Acest cuvios părinte era cu metania din Mănăstirea Neamţ şi ucenic al Mitropolitului Iosif Muşat, pe când acesta era egumen în lavră (1373-1386). Apoi, primind darul preoţiei, a ajuns slujitor credincios al Bisericii lui Hristos şi duhovnic iscusit.

Egumenul Dometian (1407-1415), cunoscând buna nevoinţă a ieromonahului Macarie, i-a încredinţat metocul de la Graşi (Târgu-Neamţ), unde iernau vitele Mănăstirii Neamţ. Această ascultare a dus-o cuviosul mulţi ani de zile, având sub povăţuirea sa 20 de călugări şi fraţi. Cu toţii trăiau în desăvârşită dragoste, împlinind ascultarea cu sfinţenie şi lăudând pe Dumnezeu ziua şi noaptea.

Numele acestui mare duhovnic s-a făcut cunoscut în toate satele din împrejurimi şi mulţi credincioşi îl aveau de părinte sufletesc. Văzând ieromonahul Macarie că s-au înmulţit ucenicii săi, în anul 1449 (?) a întemeiat un lăcaş de rugăciune în codrii din apropiere de Târgu-Neamţ, anume sihăstria de călugăriţe Boiştea. Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a fost la început din lemn, apoi s-a zidit din piatră. Primul duhovnic a fost însuşi ctitorul mănăstirii, ieromonahul Macarie, iar primele vieţuitoare au fost 30 de călugăriţe din ţinutul Neamţ. Întemeindu-se acest aşezământ călugăresc cu viaţă de obşte, în puţină vreme Mănăstirea Boiştea ajunsese o vestită sihăstrie de călugăriţe din partea locului, având aceeaşi rânduială duhovnicească de nevoinţă ca şi marea lavră, al cărei metoc era.

Numele şi faptele Cuviosului Macarie se răspândiseră peste tot, ajungând până la voievodul Ştefan cel Mare, care face unele danii pentru ctitoria sa. Şi era cuviosul blând, smerit şi foarte sporit în rugăciune. Avea încă şi darul izgonirii duhurilor necurate şi mulţi se vindecau cu rugăciunile lui, fiind iscusit povăţuitor de suflete şi dascăl al rugăciunii.

Aşa nevoindu-se Cuviosul Macarie mai mult de 60 de ani, şi-a dat sufletul cu pace în braţele lui Hristos, lăsând în mănăstirea sa peste 50 de călugăriţe.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 99-100)