Cuviosul Pahomie Pustnicul, de la Schitul Pocrov din Neamţ (secolul XIX)

Cuviosul Pahomie ieroschimonahul a fost un sihastru renumit, care s-a nevoit în pădurile Pocrovului, în a doua jumătate a secolului XIX. După ce mai întâi se osteneşte în Mănăstirea Neamţ şi se învredniceşte de darul preoţiei, se retrage apoi în Muntele Chiriacu din apropiere, după obiceiul locului, unde sihăstreşte până la sfârşitul vieţii.

Toată săptămâna o petrecea părintele Pahomie în post, în rugăciune şi linişte, iar duminica venea în Schitul Pocrov pentru Sfânta Liturghie. Şi era vestit cuviosul prin sate şi mănăstiri pentru nevoinţa lui duhovnicească, căci se învrednicise să primească de la Dumnezeu darul înţelepciunii şi al izgonirii duhurilor necurate din oameni. Călugării îl căutau pentru spovedanie, iar mirenii pentru vindecarea bolilor.

Spre sfârşitul secolului trecut s-a petrecut la Schitul Pocrov un lucru înfricoşat ca acesta: 

Un om ca de 40 de ani din satul Pipirig s-a îmbolnăvit cumplit de duh necurat. Şi era mare durere în casa aceea. Bolnavul răcnea, lovea şi fugea ca un ieşit din minţi, iar femeia şi copiii plângeau, neştiind ce să facă. Atunci, oamenii din sat au pus bolnavul în căruţă şi au zis: 

‒ Să-l ducem la pustnicul Pahomie de la Pocrov şi se va vindeca!

La schit, egumenul a închis pe bolnav într-o chilie. Apoi a chemat pe Cuviosul Pahomie din pădure să-i citească molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Deci, venind bătrânul în schit, a hotărât să postească trei zile toţi pentru bolnav, iar el îi citea în fiecare miez de noapte, cu lacrimi în ochi, rugăciuni de izgonire a duhurilor necurate.

În prima noapte, apropiindu-se Cuviosul Pahomie de cel bolnav, a căzut în genunchi şi, rugându-se, a zis: 

‒ Te leg pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot şi cu toată oastea îngerilor Lui, ieşi şi te îndepărtează de la robul lui Dumnezeu acesta!

Iar duhul cel rău răspunse prin gura bolnavului: 

‒ Nu mă frige, câine, că numai unul mai este ca tine!

Apoi s-a întors bătrânul la pustie şi în noaptea următoare iarăşi a coborât la bolnav şi, rugându-se, a zis: 

‒ Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te, diavol necurat, de la robul lui Dumnezeu acesta!

Iar duhul rău a strigat cu glas tare: 

‒ Nu mă frige, câine, că numai unul mai este ca tine!

În a treia noapte, iarăşi s-a rugat cuviosul; iar diavolul, silit de rugăciunile lui, a zis: 

‒ Nu mă frige, câine, că nu sunt eu de vină! Varvara şi Casandra m-au trimis aici!

Deci, înţelegând bătrânul că femeile acelea erau vrăjitoare, a răspuns: 

‒ Du-te înapoi la acelea care te-au trimis!

Din clipa aceea, duhul cel rău a fugit, iar bolnavul a căzut jos ca un mort! Apoi şi-a venit în simţire, s-a spovedit, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a împărtăşit, s-a întărit cu puţină mâncare şi s-a întors sănătos acasă. Dar în ceasul când bolnavul s-a vindecat, duhul rău a intrat în cele două vrăjitoare din Pipirig şi atât le-a alungat prin păduri, până când le-a omorât. După mai multe zile, sătenii le-au găsit moarte în Muntele Hălăuca şi le-au îngropat acolo.

Petrecând Cuviosul Pahomie în Muntele Chiriacu până la adânci bătrâneţi şi bineplăcând lui Dumnezeu, s-a săvârşit cu pace şi a fost îngropat lângă biserica Schitului Pocrov.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 409-410)