Duhul Sfânt
 

Mitropolitul Macarie de Vicina – prieten şi apărător al Sfântului Grigorie Palama

Între anii 1341-1347, Mitropolitul Macarie al Vicinei ia parte la mai multe sinoade locale care au avut loc la Patriarhia de Constantinopol. În cele două sinoade din anii 1341 şi 1343, care discută şi iau apărarea Sfântului Grigorie Palama, privind învăţătura isihastă athonită de iluminare duhovnicească prin practicarea rugăciunii lui Iisus şi învăţătura despre energiile necreate ale Duhului Sfânt, Mitropolitul Macarie al Vicinei, alături de patriarhul ecumenic Ioan al XlV-lea Caleca, aprobă aceste învăţături palamite de iluminare şi sporire duhovnicească, ca fiind întru totul adevărate şi ortodoxe. La primul sinod, arhiepiscopul Macarie, el însuşi un călugăr athonit şi adept al rugăciunii isihaste, semnează al optulea, iar la sinodul următor semnează al 13-lea.

Ieromonahul Macarie Protopsaltul, înnoitorul muzicii psaltice româneşti

La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche” şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi.

Părintele Cleopa Ilie dăruia zilele credincioșilor care-l căutau, iar nopțile le închina rugăciunii

În ultimii 20 de ani, Părintele Cleopa n-a mai plecat nicăieri. Iubea mai mult liniştea, tăcerea şi singurătatea. Mai ales noaptea, după ce rămânea singur, se ducea în marginea pădurii şi se ruga lui Dumnezeu până după miezul nopţii, vărsând multe lacrimi. Apoi se întorcea la chilie, fără să ştie nimeni nevoinţa sa de taină. Astfel, ziua o dăruia credincioşilor care veneau la el, iar noaptea o dăruia numai lui Hristos în taina inimii sale! Dintre toate faptele sale bune, pe lângă rugăciune, post şi linişte, Părintele Cleopa iubea cel mai mult milostenia şi cuvântul duhovnicesc.

Rugăciunea Celui Care mângâie

Duhul Sfânt nu umple pur și simplu în mod „mecanic” universul cu Sine, ci El îl animă, în fiecare secundă îi întreține existența, altfel totul s-ar dezintegra și s-ar împrăștia.

Familia se uneşte cu Hristos prin rugăciune

Rugăciunea făcută cu evlavie şi lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate și aduce liniște în familie.

Coboară în adâncul sufletului tău

O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăzneşte să se cufunde în propriul său suflet! Cel ce îndrăzneşte se cufundă prin adâncurile lumii şi iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veşmânt.

Cuviosul Eustatie Protopsaltul - cel mai mare protopsalt al secolului XVI, din Moldova

Protopsaltul Eustatie a fost unul dintre cei dintâi dascăli ai „şcolii de gramatică” din Mănăstirea Putna, întemeiată după anul 1470 din porunca lui Ştefan cel Mare. El preda călugărilor gramatica muzicii psaltice şi cântările pe cele opt glasuri, fiind numit de ucenicii săi „ritor, domesticus, dascăl şi protopsalt”. Numele său se făcuse cunoscut în toate mănăstirile din Moldova şi la curtea marelui voievod, care îl preţuia în chip deosebit şi adeseori venea la Putna să-l asculte cum laudă pe Dumnezeu. Era cunoscut, de asemenea, în mănăstirile din Athos şi era numărat printre cei mai vestiţi protopsalţi ai Patriarhiei de Constantinopol, cu numele de „Eustatie de la Putna”.

Lacrimile, pași către vindecarea sufletului

Plânsul duhovnicesc zugrăveşte, încetul cu încetul, Chipul Mântuitorului în inimă, iar aceasta se face pecete de recunoaştere pentru îngeri.

Să ne rugăm şi să tânjim din inimă după Dumnezeu – cu harul Său, vom simţi starea îngerilor şi a sfinţilor

Ne rugăm noi lui Dumnezeu şi ne trudim, dar dacă cineva nu a dobândit harul, nu poate înţelege starea îngerilor şi a sfinţilor, căci acestea nu pot fi desluşite în cuvinte. Este starea de pace şi bucurie de negrăit. Ştii cum erai înainte, te mâniai, iar acum mânie nu mai este. Nu se află nici un om care să te poată vătăma, nu e nici un gând necurat care să-ţi poată face rău, căci eşti împrejmuit, călăuzit de Duhul Sfânt.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și viaţa sa plină de înfrânări

În vara anului 1817, Sfântul Calinic n-a mâncat pâine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, după apusul soarelui, mânca câte o felie de pepene şi fructe crude, ca să-şi potolească slăbiciunea firii şi să nu calce porunca stareţului.

Pagini