iad

Arhimandritul Iachint Unciuleac – Păcatul ne prinde în capcana plăcerii

Păcatul presupune întotdeauna o plăcere aparentă, apare ca un trandafir care ascunde mulţi ghimpi. 

Numai cei silitori vor intra în Împărăţia Cerului!

Ce faci, frate, cu mărturisirea? răspundea bătrânul cu glas apăsat. Dacă te îmbraci cu o haină curată şi te duci între oameni şi nu bagi de seamă că te-ai atins de ceva murdar, cum poţi să te mai duci între ei, că toţi fug şi râd de tine. Dar în faţa Domnului cum te vei duce, ştiind că „nimic necurat nu intră în Împărăţia Cerurilor?”.

Ce înseamnă cuvintele „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”?

Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipseşte. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările şi greutăţile vieţii, ne socotim vrednici de aceste suferinţe şi poate de unele şi mai mari, chiar şi de iad, ni se va da harul să le îndurăm fără a fi nimiciţi de ele.

Moartea este inevitabilă – gândul care ajută să ne pregătim pentru veșnicie

Era în Horeb (la muntele Sinai) un monah trândav şi nepăsător, cu numele Isihie. Acesta s-a îmbolnăvit odată greu şi i-a fost răpit sufletul lui vreme de un ceas. Trupul lui a rămas mort în toată regula. După aceea şi-a revenit în fire şi a înviat.

Certitudinea Învierii alungă teama de moarte

Moartea reprezintă momentul şi calea prin care, oricât de despărţiţi am fi fost, oricât de nedesăvârşită ar fi fost unirea sau armonia noastră cu Dumnezeu, ne înfăţişăm înaintea feţei Domnului nostru, Mântuitorului lumii. Nu a spus El, şi nu o dată: „Nu am venit să judec lumea, ci să o mântuiesc”? (Ioan 12, 47) Vom sta înaintea Lui, a Celui Care este însăşi Mântuirea!

Sfânta şi Marea Sâmbătă – Săptămâna Sfintelor Pătimiri în imnele poetice ale Bisericii

În Sfânta şi Marea Sâmbăta să tacă firea omenească, să tacă toate gândurile ei pământeşti şi să aştepte în linişte...

Sfărâmarea porților iadului

La porţile iadului, când a venit Mântuitorul şi au strigat că vine Împăratul slavei, zice că diavolul a început să vorbească cu cei mai mari ai lui: „Taci, că-i om, pentru că în Grădina Ghetsimani se temea de moarte. Dacă ar fi fost Dumnezeu, nu s-ar fi temut de moarte”.

Iubește-L pe Dumnezeu fără „interese”

Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Sfântului Porfirie Kafsokalivitul, în vremea când era călugăr și părinte duhovnicesc. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.

(Video) Ce e mai de temut: moartea sau iadul?

Contează cum murim și care va fi starea sufletului nostru.

Oamenilor li se deschid cerurile şi pot cunoaşte fericirea veşnică

Odată cu venirea Domnului am trecut de la copilărie la maturitate.

Pagini