libertatea omului

Există o legătură între libertate și legea morală?

Orice lucrare a omului în acord cu legea morală este o lucrare liberă. Şi, invers, orice lucrare opusă legii morale nu este liberă, ci este o lucrare robită, deci străină de adevărata voinţă a omului. 

Omul cu adevărat liber spune: Facă-se voia Ta, Doamne!

Ceea ce cere Dumnezeu de la om este tot ceea ce-l ajută să se dezvolte şi să se întregească ca persoană. Să valorifice toate puterile şi însuşirile cu care l-a înzestrat. Şi omul cu adevărat liber răspunde: „Facă-se voia Ta, Doamne!”.

Niciun bine nu se face fără ajutorul lui Dumnezeu şi niciun rău fără îngăduinţa Lui

Dumnezeu, desigur, nu este izvorâtorul răului, ci al binelui. Însă îngăduie şi permite să facem răul pentru că respectă libertatea noastră.

De ce existăm?

Este de neînţeles pentru logica umană faptul că existenţa omului – şi a toată creația – nu are altă pricină de a fi decât iubirea. Aceasta nu este o explicaţie, ci este o revelaţie. La fel de neînţeleasă precum „planul” lui Dumnezeu pentru făptura Lui – plan, totodată de creaţie şi de săvârşire.

Dumnezeu putea împiedica păcatul strămoşilor noştri. De ce nu a făcut-o, totuşi?

Diavolul credea că prin înșelarea omului va împiedica planul dumnezeiesc și va distruge chipul dumnezeiesc al omului, astfel încât și pe Dumnezeu să se răzbune, și pe om să-l lipsească de locul său de cinste. Așadar, Dumnezeu nu l-a împiedicat pe diavol să-și pună în practică răutatea, pentru ca acesta să fie zdrobit cu totul prin viitoarea asumare a firii omenești de către Dumnezeu prin întruparea Sa.

Omului îi este dată libertatea de a vieţui fără de păcat

Omul, de multe ori, este incapabil să păşească într-o nouă viaţă, întrucât unele obiceiuri păcătoase – factori restrictivi – îl împiedică să o facă. Însă, în acelaşi timp, i se acordă omului această libertate: libertatea de a crea, libertatea de a nu deznădăjdui, de a se ridica din nou şi de a merge mai departe, fără să mai conteze felul în care a căzut. Şi aceasta, întru iubirea, marea iubire a lui Dumnezeu pentru fiecare om. Dacă înţelegem bine libertatea – nu ca anarhie, nu precum capacitate de a face ceea ce credem noi a fi bine pentru noi, ci ca libertate de a-L căuta pe Dumnezeu, libertate de a dobândi noi orizonturi de relaţii cu Dumnezeu şi cu semenii, atunci realizăm, cu adevărat, că suntem noi creaţii întru Hristos.

Harul nu este răsplata nevoinței, ci darul lui Dumnezeu

„Cu o înfrânare la limita voinţei mele, m-am întors în camera mea şi am căzut aproape mort din cauza epuizării, din cauza melancoliei şi a akediei care mă inunda, gata să sfâşii pământul cu unghiile. De durerea inimii eram gata să plâng, şi chiar am plâns. Numai rugăciunea m-a salvat şi mi-a adus pacea care mi-a întărit din nou inima. În acest fel am simţit pacea pe care nici nu o gândeam mai înainte, nici nu îmi închipuiam că poate exista în acest fel, o pace pe care nu o mai primisem până atunci în inima mea. (...) În asemenea situaţii, rugăciunea se făcea ca un foc.”

Fă-i loc și lui Dumnezeu în inima ta

În vasul plin cu apă nu mai încape nimic. Nici inima noastră, fiind plină cu dragoste deșartă, nu mai primește dragostea de Iisus Hristos și nici n-o poate primi până când nu se va micșora dragostea de lucrurile stricăcioase.

Testele aspre ale vieții și încrederea noastră în Dumnezeu

La început, cererile către Dumnezeu, mici sau mari, chiar și rugămințile ce abia sunt formulate, sunt împlinite de obicei de către Dumnezeu într-un mod grabnic și minunat. Însă atunci când vine perioada de încercare, atunci toate se schimbă și parcă Cerul se închide și devine surd la toate rugămințile. Dumnezeu îl părăsește pe om? Este cu putință aceasta?

De ce vrei să Te întrupezi, Doamne?

„De ce să vii când vezi că nu Te primesc cu totul, când vezi că nu mă deschid cu adevărat, când vezi că nu Te iubesc? De ce să vii? Ce să cauţi Tu în lumea aceasta? Nebunia şi căderea lumii vor fi atât de mari, încât oamenii Te vor acuza chiar pe Tine pentru că există răul pe pământ.”

Pagini