mâncare

Adormirea în Domnul a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul şi păsările venite la înmormântare

Deodată însă, peştera s-a umplut de nenumărate păsărele de pustie, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeţi să mănânce. Acum, însă, nu veniseră să primească hrană, ci au fost trimise de Dumnezeu, spre cinstirea Sfântului Ioan, ca să-l jelească şi să-l petreacă spre mormânt.

Fără smerenie, lupta cu patimile este grea

Păcătosului ce se pocăiește îi este oricând cu putință să se mântuiască, pentru negrăita milostivire a lui Dumnezeu.

„Mare osândă vom lua, de nu vom face milostenie!” – Protosinghelul Vichentie Mălău

Când venea vreun sărac la el şi nu avea ce să-i dea, se ducea la maici şi le zicea cu glas rugător: „Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei şi, când voi avea, ţi-i voi da înapoi”. Iar maicile, văzând dragostea lui pentru săraci, îi răspundeau: „Poftiţi, părinte, 100 de lei şi nu ni-i mai da înapoi, că vrem şi noi să miluim pe Hristos”. 

Protosinghelul Vichentie Mălău îşi învăţa ucenicii să postească cu pâinea pe masă

Dacă observa la masă pe cineva că nu mănâncă, se apropia de el şi-i zicea: „De ce stai mata şi nu mănânci? Ia, frate, şi mănâncă.” „Iartă-mă, preacuvioase, m-am săturat.” „Aşa, frate, să vă înfrânaţi dinainte cu mâncarea. Cel mai bun post este să mănânci fără să te saturi. Iar dacă posteşti de frica stareţului, acela este post de silă, iar nu din dragoste.”

„Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt”

Mai bine este a lepăda bucatele alese și cu mâncarea cea obișnuită a ne plini trupeasca trebuință, ca să nu ne asemănăm cu norodul cel ce a slujit pântecelui în pustie.

Cum să ne comportăm ca postul nostru să nu pară ostentativ în faţa celor apropiaţi?

Ceilalţi nu trebuie să observe nimic în ce priveşte porţia, timpul şi calitatea mâncării lor. De cele mai multe ori, noi păcătuim din egoism, fiindcă ne aşezăm în centrul atenţiei.

„Mâncare de post aveți?”

Privind mesele acestor copii, văd așezate la rând felurile de mâncare de post. O imagine neobișnuită! Cu totul străină de epoca noastră, epocă de materialism, de consumație exagerată și de ateism absolut. Mă gândesc cum tinerii aceștia au venit să mânânce departe de casa lor, împreună cu alte persoane de vârsta lor. Nimeni nu-i obligă să nu ia carne, brânză și alte alimente de dulce. Nu se află aici „înapoiatul” preot ce „face convertire”, nici „părinții exigenți” care „impun copiilor” obiceiuirile lor, cum ar zice cineva care reacționează. Ei singuri împreună cu tovarășii lor arată că se distrează și că le sunt suficiente aceste feluri de post pe care le mănâncă, în locul mâncărurilor pline de grăsime, șuncă și brânză, sau al sandvișurilor pe care le devorează cei de lângă ei. Consider această atitudine a lor una foarte curajoasă, aș spune mărturisitoare. Nu este deloc ușor să postească cineva, mai ales în epoca contemporană, la aceste vârste și înăuntru unui fast-food.

Ursul găzduiește în peștera sa un pustnic

Dorind să se roage în pustie, a plecat din schit şi şi-a găsit sălaş o peşteră nebăgată în seamă, în desişul codrilor, numită până astăzi „Peştera Mică”. Pustnicul nu ştia că acolo îşi avea adăpost un urs. Dar, cu rânduiala lui Dumnezeu, s-au împrietenit unul cu altul, încât noaptea locuiau împreună în aceeaşi peşteră, iar ziua ursul pleca în pădure, iar sihastrul se ruga lui Dumnezeu.
Dacă postim de mâncare, trebuie să postim și de la rele.
___   Pr. Prof. Philip LeMasters

A se învăța omul a posti este o luptă și trebuie voință. Dai voință, iei putere!

La post cea mai mare luptă o duce creștinul cu setea, nu cu foamea.

Pagini