Postul și „lecția abținerii” pentru viață
Lecția abținerii, a interdicțiilor care salvează trupul și sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri.
Dacă un tânăr învață de la părinte să se abțină azi de la carne și de la mâncăruri de dulce, mâine va învăța să se abțină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecția abținerii, a interdicțiilor care salvează trupul și sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi: Ei, copilul e școlar, nu-l pun la post, ca să poată învăța carte! E o greșeală, carte înveți și dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.
Este cunoscută povestea lui Alexandru cel Mare care, odată, în pustie, fiind extrem de însetat și fără nicio sursă de apă, avu surpriza ca un soldat să-i aducă puțină apă în casca sa. Luă casca în mână, privi la soldații din jurul său, care se uitau, însetați și ei și la capătul puterilor, apoi dădu apa înapoi și spuse: Dacă eu beau apa, atunci voi veți fi îndoit de însetați. Să răbdăm, deci, împreună, înfrânându-ne toți vom izbândi.
(Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.116)